Campionatul românesc a intrat în pauza competițională, perioadă în care cluburile din SuperLiga își pot întări loturile. Rapid a făcut o serie de transferuri notabile deja în acest sezon, însă cu toate acestea giuleștenii au încheiat anul 2024 în afara play-off-ului, mai exact pe locul 8, cu 29 de puncte.
Marius Șumudică vrea să aducă întăriri în compartimentul defensiv, motiv pentru care a cerut transferul lui Denis Ciobotariu, de la Sepsi.

Stoperul urmează să intre în ultimele șase luni de contract cu echipa antrenată de Valentin Suciu, astfel că Rapid speră să obțină o înțelegere avantajoasă pentru club, în urma căreia să-l transfere pe jucător încă din această iarnă.
Denis Ciobotariu, dorit insistent de Marius Șumudică
Informațiile apărute în presă la începutul acestei săptămâni anunțau că cele două cluburi au ajuns la un acord și că Denis Ciobotariu va merge pe Giulești pentru o perioadă de trei ani și jumătate.
Conform Gsp, însă, negocierile dintre cele două formații au intrat, de fapt, în impas, motivul fiind reprezentat de neînțelegerile în legătură cu detaliile tranzacției.
Oficialii lui Sepsi au cerut ca cele două cluburi să realizeze un schimb: Ciobotariu să ajungă în Giulești, iar El Sawy să rămână definitiv la Sfântu Gheorghe. Propunere cu care rapidiștii nu sunt de acord.
”Totuși, Ciobi intră în ultimele șase luni de contract, iar noi ar trebui să-l cedăm definitiv, gratis, pe El Sawy pe care am putea încasa lejer cel puțin jumătate de milion de euro în viitorul apropiat. Dacă nu chiar mai mult.
Cum să facem așa ceva?! Așa, mai bine așteptăm până la vară cu Ciobotariu sau vom mai vedea”, au transmis oficialii Rapidului”, au transmis oficialii Rapidului, potrivit sursei citate.
Cifrele lui Denis Ciobotariu în acest sezon
Cotat la 1,2 milioane de euro, Denis Ciobotariu a fost unul dintre oamenii de bază ai lui Sepsi în actualul sezon.
Fundașul a bifat toate minutele din acest campionat și reușit chiar și să marcheze două goluri.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNeluțu Varga, prima reacție în cazul lui Damjan Djokovic: „Îl dăm afară! Cine greșește, plătește”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFostul star al Portugaliei a făcut praf naţionala, după eliminarea de la Cupa Mondială: “Ce au câştigat?”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Fostul jucător Ricardo Quaresma...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDonald Trump, contrazis de FIFA, după ce a spus că un arbitru de la Cupa Mondială este “foarte suspect”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Donald Trump a fost...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUn Mondial de uitat pentru Cristiano Ronaldo! Borna negativă stabilită la ultimul turneu final din carieră
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login