Florin Bratu i-a găsit un înlocuitor lui Darius Olaru la FCSB. Mijlocașul s-ar putea despărți de campioană în această iarnă, o echipă fiind interesată să-i achite clauza de cinci milioane de euro, după cum a anunțat Gigi Becali.
Patronul de la FCSB a dezvăluit că e gata să renunțe la mijlocașul echipei sale. În acest context, Florin Bratu a declarat că roș-albaștrii vor suferi o pierdere uriașă, dat fiind faptul că Olaru este unul dintre cei mai importanți jucători ai campioanei.
Cine i-ar putea lua locul lui Darius Olaru la FCSB
Totodată, Florin Bratu consideră că Alexandru Musi l-ar putea înlocui pe Darius Olaru. Fostul internațional este de părere că în cazul în care va slăbi, va putea face față cu brio pe postul căpitanului roș-albaștrilor.
Bratu a remarcat faptul că Musi, la fel ca și Olaru, caută întotdeauna să marcheze, indiferent de poziția pe care evoluează.
„O plecare a lui Olaru de la FCSB ar însemna 30-40% (n.r – cât ar pierde echipa în urma transferului). E nevoită să găsească soluții. Mie îmi place Musi foarte mult și mi-aș dori să-l văd mai mult. Pe un Musi foarte bine pregătit, cu 2-3 kilograme mai puțin, îl văd cu un potențial foarte mare.
Da, așa văd eu, Musi în locul lui Olaru. Poate să fie număr 10, poate juca și acolo. Dacă te uiți la el, când juca la Petrolul și la Iași, el tot timpul atacă poarta, nu are teamă în duel, tot timpul caută să obțină faulturi. Sunt lucruri care te fac să crezi că poate juca pe cel puțin două poziții în atac”, a declarat Florin Bratu, conform digisport.ro.
Darius Olaru pleacă de la FCSB
Gigi Becali a anunțat că Darius Olaru pleacă de la FCSB. Patronul campioanei a confirmat faptul că mijlocașul se va despărți de roș-albaștri în această iarnă, urmând să i se achite clauza de reziliere, de cinci milioane de euro.
„E posibil ca zilele acestea să plece și Darius Olaru. Aseară i-am spus lui MM: ‘Eu vreau să plece Olaru’. El a zis: ‘Băi, Gigi, dar el e cel mai tare’. Eu vreau să plece pentru că am un jucător care seamănă cu Messi și eu vreau să joace în locul lui: Toma. Toma e decar.
Eu vreau să îl văd pe Toma în poziția de număr 10. Nu mai vreau să îl bag stânga-dreapta. Îl vreau decar, în locul lui Olaru. Ca să zbârnâie Europa după el. Să înnebunească Europa. Toma va fi acolo. 17 ani are.
Astăzi m-a sunat un impresar. A zis că o echipă îi plătește clauza lui Darius Olaru. Nu pot să spun de unde e. M-a rugat să nu spun echipa. Eu nu voiam să știu echipa, dar până la urmă mi-a spus-o. Eu vând pe bandă rulantă. Are clauza de 5 milioane. Să-mi dea 5 milioane și să îl ia.
Să plătească clauza. Eu abia aștept să îl bag pe Toma titular, să dribleze și să se distreze pe acolo. Aseară am vrut să plece, și azi mi-a dat cineva telefon că îi plătește clauza. Eu vreau să plece. Toma e decar. El dansează pe teren. Face fente și trece printre jucători”, a declarat Gigi Becali, conform fanatik.ro.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 32 de minute în urmăZeljko Kopic a descris într-un singur cuvânt ce se va întâmpla dacă Dinamo va lua titlul
Premier League: Nottingham – Tottenham, joi, 17:00, DGS 1 Premier League: Liverpool – Leicester,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 32 de minute în urmă”Nu sunt crescută la palat. Așteptau o reacție”. Diana Șucu, despre viața alături de patronul milionar de la Rapid și Genoa
Premier League: Nottingham – Tottenham, joi, 17:00, DGS 1 Premier League: Liverpool – Leicester,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 32 de minute în urmăRăsturnare spectaculoasă de situație: Ianis Hagi, așteptat să semneze!
Premier League: Nottingham – Tottenham, joi, 17:00, DGS 1 Premier League: Liverpool – Leicester,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 32 de minute în urmăJucătorul pentru care Barcelona cere de patru ori mai mult decât valoarea sa de piață
Premier League: Nottingham – Tottenham, joi, 17:00, DGS 1 Premier League: Liverpool – Leicester,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login