-
Premier League: Nottingham – Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
-
Premier League: Liverpool – Leicester, joi, 22:00, DGS 1
După această partidă, Gigi Becali (66 de ani), ca de fiecare dată, a făcut o serie de declarații, iar, printre altele, a spus ce se va întâmpla cu veteranul Vlad Chiricheș (35 de ani), jucător căruia îi va expira contractul la sfârșitul sezonului.
Gigi Becali: ”Dacă joacă așa bine și nu se accidentează, îl țin antrenor secund și jucător”
Gigi Becali a spus că în decursul acestui sezon a descoperit în Vlad Chiricheș un mijlocaș defensiv extrem de valoros, cum nu a mai văzut la FCSB până acum.
”Latifundiarul din Pipera” a susținut că veteranul de 35 de ani va primi o prelungire a angajamentului din partea clubului dacă își va păstra același nivel ridicat și-n partea a doua a sezonului și dacă nu va mai suferi vreo accidentare gravă.
Mai mult, omul de afaceri a admis că Vlad Chiricheș ar putea îndeplini și rolul de antrenor secund în cadrul staff-ului condus în acest moment de Elias Charalambous (44 de ani).
”Am descoperit că așa a vrut Dumnezeu (n.r. pe Chiricheș în poziția de mijlocaș defensiv). Să știi că nu am avut noi mijlocaș central și nu a existat precum Chiricheș.
Nu există mijlocaș central precum Chiricheș! Păi, dacă joacă așa și nu se accidentează, îl țin antrenor secund și jucător. E prea cuminte omul”, a spus Gigi Becali, la Fanatik.
Vlad Chiricheș a fost ”urcat” la mijlocul terenului în ultimele partide ale FCSB-ului și, se pare, că evoluțiile sale l-au încântat pe Gigi Becali. În actuala stagiune, veteranul a bifat 18 apariții în toate competițiile și a furnizat un assist.
- 300.000 de euro este cota de piață a lui Chiricheș, potrivit Transfermarkt
Clasamentul SuperLigii
VIDEO Rezumat Poli Iași – FCSB, scor 0-2
Etichete: vlad chiriches , gigi becali , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFCSB a ratat transferul! A semnat pe un an și jumătate cu o rivală din SuperLiga
”Tricolorul” a fost dorit și de formația patronată de Gigi Becali, dar dorința de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCalificare pentru Bernadette Szocs! A debutat în forță la WTT Champions Montpellier 2026: 3-0
Bernadette Szocs (31 de ani) a obținut o victorie categorică în primul tur al...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGică Craioveanu l-a făcut ”praf” pe Lamine Yamal, după ce a văzut cum a apărut la gala Balonului de Aur
Gică Craioveanu, fost internațional român cu meciuri la Getafe, Real Sociedad și Villarreal, s-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAlanyaspor a luat decizia! Ianis Hagi, OUT după ce a fost scos la pauză
Cu Ianis Hagi (28 de ani) titular, Alanyaspor a fost învinsă pe teren propriu...
De admin

You must be logged in to post a comment Login