Mihai Leu se află în stare gravă. Acesta ar fi fost transferat de la o clinică privată la Spitalul Fundeni. Mihai Leu a fost diagnosticat în urmă cu 10 ani cu cancer.
Momente grele pentru Mihai Leu, fostul campion mondial de box. Conform observatornews.ro, fostul campion mondial de box a fost transferat de urgenţă la Spitalul Fundeni.
Mihai Leu a fost transferat în stare gravă la Spitalul Fundeni
În 2014, Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer la colon. De atunci, Mihai Leu a suferit numai puţin de 3 operaţii. Ultima a avut loc în primăvara acestui an, dar au apărut complicaţii.
În 1997, Mihai Leu a dobândit centura de campion al lumii (categoria semimijlocie, versiunea WBO) în faţa lui Santiago Samaniego. Astfel, Mihai Leu a deschis calea altor nume grele din boxul românesc ce au făcut performanță pentru tricolor, în frunte cu Leonard Doroftei și Lucian Bute. Mihai Leu este un pasionat și al sporturilor cu motoare. Acesta a reușit să devină campion național la raliuri!
Mihai Leu, poveste de film
Mihai Leu a trecut prin clipe grele în momentul în care a decis să plece din România, înainte de Revoluție. Leu a fost nevoit să stea 36 de ore într-o ladă, ascunsă într-un tir.
”Am stat 36 de ore într-un tir. Ascuns într-o ladă, sub patul șoferului. Am trecut din Grecia, ascuns în acel tir, care a trecut cu vaporul, în Italia și apoi în Franța. M-am ascuns înainte în lada aia, pentru că se făceau controale la vamă. Eu nu aveam niciun act. Sincer am crezut că nu o să mă mai pot întoarce niciodată. În Germania am ajuns în ziua de Crăciun.
Visul meu era să rămân în Franța. Am fost prima dată în Paris, nu aveam niciun ban, nimic, nimic. În Franța am nimerit la români care se ocupau cu lucruri necurate. Cel la care am stat mi-a zis după câteva zile să mă duc în Germania, pentru că eu nu sunt ca ei. În Germania am lucrat la o măcelărie. În Grecia am stat la o familie în casă, îmi era fircă să ies din casă, că mă urmăresc”, spunea Mihai Leu la AS.ro LIVE.
Nici în Germania nu i-a fost deloc ușor. Mihai Leu nu avea niciun ban și a fost nevoit să lucreze într-o măcelărie. Cu toate astea a refuzat să rămână la clubul de box al celor de la Kaiserslautern.
”În Germania am stat prima dată la o mătușă, m-au întrebat cu ce să mă ajute, le-am zis să mă ducă la o sală de box. Când m-au văzut ăia, nu le venea să creadă. L-au chemat pe președinte. Eu eram campion mondial.
Am stat de vorbă. Mi-au zis să rămân la ei, m-au întrebat ce vreau, dar eu nu am știut ce să le cer și le-am cerut o casă și un Mercedes.
Chiar pe 31 decembrie am fost la biroul președintelui. Mi-au zis că nu-mi pot da, că ei sunt mai săraci. Au vrut să-mi dea niște bani să merg și eu de revelion undeva, dar nu am vrut să-i iau, deși eu nu aveam niciun ban”, a mai spus Mihai Leu.
Citește și:
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăSe îngroașă gluma la FCSB! Decizia lui Ngezana, dacă va fi amendat cu 15.000 de euro
SuperLiga: Poli Iași – FCSB, luni, 20:00, DGS 1 SuperLiga: UTA Arad – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmă30 de milioane de euro pentru transferul lui Theo Hernandez
SuperLiga: Poli Iași – FCSB, luni, 20:00, DGS 1 SuperLiga: UTA Arad – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăLiverpool caută înlocuitor pentru Salah și l-a găsit: costă 73.000.000 de euro
SuperLiga: Poli Iași – FCSB, luni, 20:00, DGS 1 SuperLiga: UTA Arad – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăVeste uriașă în familia lui Michael Schumacher, la 11 ani de la teribilul accident
SuperLiga: Poli Iași – FCSB, luni, 20:00, DGS 1 SuperLiga: UTA Arad – Botoșani,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login