-
Premier League: Arsenal – Man. United, miercuri, 22:15, DGS 1
-
Cupa României: Metalul Buzău – Dinamo, miercuri, 17:45, DGS 1
România a învins Serbia la EHF EURO 2024 și are 3 scenarii pentru a merge mai departe
Galerie Foto
UPDATE Ora 23:15. Muntenegru a câștigat fără drept de apel meciul cu Cehia, care s-a jucat tot marți, dar de la 21:30, în direct pe Digi Sport 4, scor 28-21, și a câștigat grupa cu trei victorii din tot atâtea posibile.
Așa se face că naționala României s-a calificat de pe locul 2 în Grupa Principală 1, din care mai fac parte Franța, Ungaria, Suedia și Polonia.
- Grație victoriilor din grupe în fața echipelor calificate în faza următoare, Muntenegru, Franța și Ungaria vor începe Grupa Principală cu câte două puncte. România, Suedia și Polonia nu au niciun punct.
- Primele două clasate din fiecare dintre cele două Grupe Principale vor avansa în semifinalele EHF EURO 2024.
În Grupa Principală 2, pentru accederea în penultimul act al Campionatului European se vor lupta Norvegia, Danemarca, Olanda, Slovenia. Elveția și Germania.
Clasamentul Grupei Principale I
- 1. Franța – două puncte
- 2. Ungaria – două puncte
- 3. Muntenegru – două puncte
- 4. România – zero puncte
- 5. Suedia – zero puncte
- 6. Polonia – zero puncte
Programul României în Grupa Principală 1:
- 5 decembrie: Franța – România
- 6 decembrie: Suedia – România
- 8 decembrie: Ungaria – România
- 10 decembrie: România – Polonia
Toate meciurile vor fi în direct la Digi Sport.
Meciul dintre România – Serbia, din cadrul etapei a treia, ultima a noastră din Grupa B, din prima fază a Campionatului European de handbal feminin, a putut fi urmărit în direct la Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro, și în aplicația Digi Sport, de către abonații Digi România.
Finalul a fost dramatic în Fonix Arena. Ștefania Stoica a blocat excepțional un atac la scorul de 26-25, în ultimele secunde, pentru ca mai apoi Boiciuc să marcheze ultimul gol al partidei.
Totul, într-o sală în care fondul sonor a fost dominat de fanii români, prezenți în număr mare (1300 de fani, din totalul celor 1700 de spectatori prezenți).
Elevele lui Florentin Pera așteaptă acum următorul meci al zilei, cel dintre Cehia și Muntenegru, care va începe la 21:30 și va fi în direct la Digi Sport 4, pentru a afla dacă se vor califica sau nu în faza următoare a competiției.
Pentru a se califica în Main Round, România are la dispoziție trei scenarii: victorie sau egal, Muntenegru sau victorie a Cehiei, la peste trei goluri.
VIDEO cu finalul electrizant al partidei Serbia – România 25-27
UPDATE Min. 60 – Serbia – România 25-27. Victoria a fost posibilă, în primul rând, datorită unui blocaj de zile mari, realizat de Ștefania Stoica. Apoi, pe contraatac, fetele noastre au mai marcat un gol, cel care a stabiit scorul final, prin Boiciuc.
UPDATE Min, 55 – Serbia – România 23-26!!!
UPDATE Min, 52 – Serbia – România 23-25. Evoluție entuziasmantă a fetele noastre, care și-au mărit avantajul. Andrea Popa a marcat și ea
UPDATE Min. 45 – Serbia – România 22-22. Goool extrem de important, marcat de fetele noastre, care au revenit în meci. Seraficeanu a marcat un nou gol extraordinar.
UPDATE Min. 43 – Serbia – România 22-20. Gol superb marcat de fetele noastre. Am avut noroc și cu bara.
UPDATE Min. 33 – Serbia – România 16-15. Cel mai frumos gol al meciului, marcat de Ștefania Stoica.
UPDATE Min. 31 – Serbia – România 16-14. A început repriza a doua, cu un gol rapid marcat de fetele noastre.
UPDATE PAUZĂ Serbia – România 16-13. Sportivele noastre au plătit tribut, în prima parte, unor greșeli personale, dar meciul este departe de a se fi încheiat.
UPDATE Min. 25 – Serbia – România 14-10. Erori în lanț ale sportivelor noastre, care le ajută pe adversare să se distanțeze.
UPDATE Min. 20 – Serbia – România 11-8. După patru minute de ”secetă”, fetele noastre au mai marcat un gol, prin Seraficeanu, și au mai redus din handicap. Cel mai greu moment al primei reprize pentru sportivele lui Pera.
UPDATE Min. 16 – Serbia – România 9-7. Grozav a ratat, deși s-a aflat singură cu portarul. A fost a patra astfel de ratare pentru noi din acest meci.
UPDATE Min. 15 – Serbia- România 8-7. Bianca Bazaliu a marcat din 7 metri și a mai redus din diferență.
UPDATE Min. 9 – Serbia – România 4-4. Corina Lupei a marcat un gol extrem de important pentru naționala noastră.
INFO. Atmosferă senzațională în sala Fonix Arena, din Debrecen. Elevele lui Florentin Pera se simt ca acasă, pentru că fanii din sală, suporteri de-ai României, fac diferența. Sunt aproximativ 1700 de spectatori, dar peste 1300 sunt români.
UPDATE Min. 3 – Serbia – România 1-2. Sorina Grozav a marcat un gol extraordinar.
UPDATE Min. 2. Serbia – România 0-1. Seraficeanu a marcat primul gol al partidei.
UPDATE Min. 1 – A început partida. Atmosfera de la Debrecen este una extraordinară.
Înainte de meciul direct, România este pe locul trei în Grupa B, cu două puncte, obținute în victoria cu Cehia, în timp ce Serbia a pierdut primele două partide și e ultima. Muntenegru e lider, cu patru puncte, iar Cehia se află pe poziția secundă, cu două puncte.
România – Serbia LIVE VIDEO, 19:00, Digi Sport 1. Meciul decisiv pentru calificarea în Main Round
România are nevoie de victorie pentru a păstra șanse la calificarea în Main Round, însă e posibil ca cele două puncte să nu fie suficiente pentru accederea în următoarea rundă. Victoria cu Serbia, ba chiar și un egal, ar de ajuns doar dacă Muntenegru o învinge pe Cehia.
Cu o victorie a Cehiei cu Muntenegru și un succes al României, ar exista trei echipe la egalitate și s-ar face un clasament în trei.
Toate cele trei echipe ar avea câte o victorie, diferența s-ar face la golaveraj și există scenariile:
- Cehia învinge Muntenegru la 1 sau 2 goluri – România e eliminată
- Cehia învinge Muntenegru la trei goluri: România se calificată dacă Muntenegru nu marchează mai mult de 26 de goluri
- Cehia învinge Muntenegru la mai mult de patru goluri: România se califică
Meciul dintre Muntenegru și Cehia începe la ora 21:30, astfel că ”Tricolorele” vor avea de așteptat câteva ore după ce vor juca pentru a afla dacă s-au calificat.
Programul zilei la Europeanul de handbal feminin
- Insulele Feroe – Danemarca, 19:00
- Serbia – România, 19:00, în direct la Digi Sport 1
- Ucraina – Olanda, 19:00
- Cehia – Muntenegru, 21:30, în direct la Digi Sport 4
- Croația – Elveția, 21:30
- Islanda – Germania, 21:30
Etichete: romania handbal feminin , romania serbia , ehf euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăCFR vrea să dea lovitura cu un nou transfer din Serie A! Varga e nemulțumit și insistă pentru ca afacerea să se facă rapid
Cupa României: Borcea – FCSB, joi, 20:30, DGS 1 Cupa României: Ceahlăul – CFR,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăNota primită de Ianis Hagi, după ce a ”strălucit” în victoria lui Rangers cu un scor-fluviu
Cupa României: Borcea – FCSB, joi, 20:30, DGS 1 Cupa României: Ceahlăul – CFR,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăAthletic Bilbao – Real Madrid 2-1. Coșmarul Mbappe! Primul eșec, în deplasare, pentru ”Galactici”, din septembrie 2023
Cupa României: Borcea – FCSB, joi, 20:30, DGS 1 Cupa României: Ceahlăul – CFR,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăArbitrul surprinzător delegat la Agricola Borcea – FCSB
Cupa României: Borcea – FCSB, joi, 20:30, DGS 1 Cupa României: Ceahlăul – CFR,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login