
Ilie Dumitrescu, fost internațional în vârstă de 55 de ani, ar putea fi noul observator pe care Federația Română de Fotbal l-ar putea avea la UEFA.
Ilie Dumitrescu, posibil observator al UEFA
Informația a fost dezvăluită de editorialistul iAMsport.ro Decebal Rădulescu, care a fost invitat în platoul Digi Sport.
”E o informație care nu e confirmată, dar știu că în proporție de 90 la sută Ilie Dumitrescu urmează să fie observator UEFA din partea Federației Române de Fotbal”, a declarat acesta.
UEFA (Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal) este corpul administrativ și de control al fotbalului european. Forul european se ocupă atât de organizarea unora dintre cele mai importante competiții europene, dar și de soluționarea conflictelor care se iscă.
UEFA, decisivă în conflictul România – Kosovo
Cel mai recent caz a vizat chiar România, după ce la meciul cu Kosovo, din Liga Națiunilor, jucătorii lui Franco Foda au părăsit gazonul șia u refuzat să continue partida.
Astfel, după ce ambele reprezentative au trimis în timp util dovezile și probele necesare la UEFA, pentru a fi verificate și, ulterior, pentru a ajuta la luarea unei decizii, organizația europeană a dat dreptate ”tricolorilor”.
Elevii lui Mircea Lucescu au câștigat la ”masa verde” cu 3-0, astfel fiind pe primul loc în grupa C2, cu nu mai puțin de 18 puncte și un golaveraj de +15.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăGiovanni Becal a venit cu o propunere pentru FRF și LPF: ”Cum să nu poți?”
Giovanni Becali susține că echipele din România trebuie să acorde mai mult spațiu fotbaliștilor...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăIanis Hagi ar urma să se transfere la o altă echipă din străinătate
Ianis Hagi ar putea schimba echipa în această vară. Internaționalul român, aflat sub contract...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăDetalii noi despre Dacia Hipster
În ultimii ani, automobilele urbane aproape au dispărut din Europa. Modelele din segmentele A...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăOfertă de 1,5 milioane de euro pentru Jovo Lukic din SuperLiga
Patronul FCSB caută soluții pentru ofensivă după plecarea lui Daniel Bîrligea și a dezvăluit...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login