-
Liga Națiunilor: Italia – Franța, duminică, 21:45, DGS 1
-
Liga Națiunilor: Israel – Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Jucătorii din Kosovo au ieșit de pe teren la duelul din cadrul Grupei C2 a Ligii Națiunilor și nu au mai revenit pe gazon după ce au acuzat că suporterii români au scandat ”Serbia, Serbia”, dar și că aceștia ar fi folosit remarci rasiste.
Galerie Foto
UEFA, înainte de a da verdictul pentru România – Kosovo: ”Au fost deschise proceduri”
După anunțul scurt făcut după încheierea duelului de pe Arena Națională, UEFA a venit ulterior cu precizări în privința a ceea ce urmează.
Așa cum era de așteptat, UEFA a anunțat că a deschis proceduri disciplinare atât împotriva FRF, cât și împotriva kosovarilor.
Acum rămâne de văzut care va fi decizia finală în privința meciului abandonat de kosovari pe Arena Națională.
”Au fost deschise proceduri după meciul din Liga Națiunilor dintre România și Kosovo. Procedurile disciplinare au început împotriva Federației Române și a Federației Kosovare, în conformitate cu articolul 55 din regulamentul disciplinar al UEFA. Mai multe informații despre aceste proceduri vor fi disponibile în timp util”, a transmis UEFA, pentru TIME, citat de Koha.
Kosovarii au lăsat dezastru în urma lor, în vestiarul de la Arena Națională
La finalul partidei, Marian Codirlă a intrat în vestiarul oaspeților, iar imaginile surprinse sunt unele neverosimile.
Kosovarii nu au avut pic de respect față de România, drept dovadă mizeria pe care au lăsat-o în urma lor.
Galerie Foto
Mai mult, putem face și o comparație cu partida de la Priștina, când vestiarul ”Tricolorilor” a rămas impecabil!
Galerie Foto
VIDEO Rezumat România – Kosovo 0-0 (abandonat)
Clasamentul Grupei C2 din Liga Națiunilor
Etichete: romania , uefa , kosovo , liga natiunilor , video romania kosovo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmă„Favoritul” lui Hagi a marcat golul victoriei, la debutul pentru noua echipă
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăMihai Rotaru i-a făcut o contraofertă lui Anzor Mekvabishvili! Răspunsul a fost dat imediat
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmă”După luni de negocieri”, au bătut palma și Ousmane Dembele semnează
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăFlorin Prunea ”a distrus” doi jucători de la FCSB: ”Săracul, ce țeapă” / ”Ce vijelie”
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login