-
Nations League: Grecia – Anglia, joi, 21:45, DGS 1
-
Elite League U20: România – Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
Jose Mourinho vrea să-l transfere pe Ansu Fati la Fenerbahce
Mourinho doreşte o întărire a compartimentului său ofensiv în această iarnă, pentru a putea face faţă rivalei Galatasaray în lupta pentru titlul de campioană a Turciei, şi va încerca să-l împrumute până la finalul sezonului pe Ansu Fati, un jucător pe placul tehnicianului lusitan, scrie cotidianul catalan Sport.
Principalul obiectiv al lui Fenerbahce este Arda Guler, însă internaţionalul turc nu are de gând să se despartă de Real Madrid pentru a reveni la fostul său club, considerând că acesta ar fi un pas înapoi în cariera sa.
Ansu Fati (21 ani), considerat în urmă cu câţiva ani „urmaşul” lui Lionel Messi la FC Barcelona, nu a reuşit să se ridice la nivelul aşteptărilor, după ce s-a confruntat cu o serie de accidentări.
În sezonul trecut, el a jucat sub formă de împrumut la Brighton, revenind în vară la clubul catalan, de care este legat prin contract până în 2029.
FC Barcelona ar vrea să-l cedeze din nou pe Ansu Fati, care nu intră în vederile antrenorului Hansi Flick, iar o altă posibilă destinaţie a atacantului este Sevilla.
Etichete: jose mourinho , barcelona , transferuri , fenerbahce , mercato , ansu fati
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăSe montează peluză mobilă la un stadion din SuperLiga! Anunțul președintelui: „Avem termen un an”
Potrivit regulamentului în vigoare, Csikszereda nu mai avea voie să joace pe stadionul propriu în sezonul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăSporting – Academica Viseu 0-1, ACUM, în direct la Digi Sport 2
Sporting Lisabona primește vizita nou-promovatei Academica Viseu în etapa cu numărul nouă din campionatul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăKylian Mbappe a intrat în istorie, după ce a marcat în Barcelona – Real Madrid! Borna atinsă de francez
Kylian Mbappe (27 de ani) a deschis scorul în ”El Clasico”, în minutul 41...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăA ”tras” fără avertisment! De nicăieri, Gigi Becali a luat la țintă un jucător: ”Ce, e mare fotbalist? Nu-mi plac ăștia”
Gigi Becali a avut o intervenție telefonică în direct la Digi Sport, la scurt...
De admin

You must be logged in to post a comment Login