
Decizia luată de Mihai Rotaru, după umilinţa de la Buzău. Patronul Universităţii le-a cerut jucătorilor şi antrenorilor să revină de urgenţă la Craiova, deşi aveau în plan să rămână pentru refacere la Buzău.
Mihai Rotaru a făcut prăpăd imediat după ce Universitatea Craiova a fost umilită în Cupa României. Rotaru i-a cerut lui Gâlcă să îşi asume eşecul.
Decizia luată de Mihai Rotaru, după umilinţa de la Buzău
Conform fanatik.ro, echipa va ajunge în această seară la Craiova. Mai mult, Rotaru şi Gâlcă vor negocia rezilierea contractului în cursul zilei de vineri. Înainte de această decizie, Mihai Rotaru l-a distrus pe Costel Gâlcă.
„E mai puţin important dacă îl confirm eu sau nu. Am avut o discuţie ieri şi i-am zis că este important să câştigăm Cupa. Era clar că nu aceasta era abordarea. Costel a spus că îşi asume, Atunci să îşi asume. Ce s-a întâmplat în seara asta este o ruşine pentru noi. Mie mi-e ruşine. El îşi asumă, dar ce facem noi? Nu a răspuns nimic.
Vedem în seara asta ce înseamnă îmi asum. Degeaba ţine grupul unit dacă nu avem rezultate. Este vorba că noi nu avem orizont. Nu arătăm că putem să facem ceva. Aici este problema mea. Poate să te bată şi Metalul Buzău, dar când ai 9 de experienţe legate ai o problemă. Nu exprimi nicio speranţă ca joc. Mergem înainte dacă nu vrea să plece. Avem o problemă de imagine în această seară. Nu avem identitate de joc„, a spus Mihai Rotaru la digisport.ro.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăManchester United vinde gazonul de pe Old Trafford! Cât costă 7 cm cubi de iarbă de pe ”Teatrul Viselor”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Manchester United are în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMarius Baciu şi-a găsit echipă, după ce a fost demis de Gigi Becali de la FCSB
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Marius Baciu (51 de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVirgil van Dijk vrea să-i strice debutul lui Jurgen Klopp la naţională: „Să-l facem să piardă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Căpitanul naţionalei Olandei, Virgil...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLa 19 ani, Lamine Yamal şi-a stabilit obiectivele îndrăzneţe ale carierei. Printre ele, 6 Baloane de Aur!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Lamine Yamal (19 ani)...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login