
Fernando Alonso, dublu campion mondial, va atinge ştacheta de 400 curse în Formula 1, cu prilejul Marelui Premiu al Mexicului de duminică, în care va purta o cască specială pentru a marca acest moment, scrie EFE.
Alonso, 43 de ani, de la Aston Martin, a debutat în 2001 în Formula 1, la volanul unui Minardi, iar de atunci a disputat 399 de Mari Premii, în care a înregistrat 32 de victorii şi 106 podiumuri.
Fernando Alonso va pilota cursa 400 în carieră
Spaniolul conduce într-un clasament al piloţilor cu cele mai multe curse, depăşindu-i pe finlandezul Kimi Raikkonen (353) şi pe Lewis Hamilton (351).
Casca pe care asturianul o va purta în Mexic îi redă întreaga carieră într-un stil cinematografic. Cu multe fotografii care amintesc de cele 21 de sezoane şi cele şase echipe ale sale, de la Minardi la Aston Martin, inclusiv Renault, Ferrari, McLaren şi Alpine, vor fi vizibile. Cele 32 de victorii şi cele două titluri de campion mondial cu Renault în 2005 şi 2006 vor fi evidenţiate în mod special.
Fernando Alonso trece printr-un sezon dificil după cele opt podiumuri din 2023. Spaniolul speră că viitorul va fi mai optimist pentru Aston Martin, care are ambiţii mari pentru anii următori.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 41 de minute în urmăCum și-a demis echipa de Champions League antrenorul: peste un milion de euro pentru 15 zile de muncă!
Antrenorul interimar Dirk Kuyt (46 de ani) a fost dat afară de Fenerbahce, la...
De admin -
Alte Sporturi
/ 41 de minute în urmăSpania – Anglia 2-3 / Belgia – Italia 4-1 / Franța – Turcia 2-1 / Croația – Cehia 2-1. Programul ultimei etape din Nations League
Ultima etapă din UEFA Nations League începe duminică, de la ora 16:00, iar duelurile...
De admin -
Alte Sporturi
/ 41 de minute în urmăMihai Stoica a primit un mesaj de la Marius Șumudică, după plecarea de la FCSB și n-a rămas ”dator”
Mihai Stoica (61 de ani) a plecat de la FCSB, după o colaborare de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăBen Shelton-Arthur Fils 6-2, 3-6, 6-3 / Alexander Zverev-Rafael Jodar 6-4, 6-4, în Grupa A de la Turneul Campionilor
Turneul Campionilor a început duminică, 15 ianuarie, când au fost programate primele două meciuri...
De admin

You must be logged in to post a comment Login