-
Media: Digi Sport Special, sâmbătă, 20:30, DGS 1
-
Liga Națiunilor: Spania – Danemarca, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Danezul a ajuns la United în vara anului 2022, liber de contract, după ce a evoluat timp de un sezon la Brentford.
Trei destinații posibile pentru Christian Eriksen: MLS, Arabia Saudită sau Ajax
Conform publicației The Sun, danezul ar fi atras de o revenire la clubul unde și-a început cariera de fotbalist profesionist. Olandezii i-ar fi pus pe masă un contract pe trei ani.
Eriksen a jucat în mod regulat pentru United în ultima perioadă, cu șase partide ca titular din șapte posibile. El a reușit să înscrie trei goluri și să ofere trei pase decisive în toate competițiile.
El este un pilon important al naționalei din Danemarca și este așteptat să joace în următoarele două partide din Liga Națiunilor, cu Spania și Elveția.
Veteranul va reveni apoi în Angllia pentru meciul de pe teren propriu cu Brentford, programat sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 17:00.
Christian Eriksen și-a anunțat plecarea de la Manchester United
În podcastul Ekstra Bladet, Christian Eriksen a anunțat că va pleca de „Diavolii roșii” la finalul acestui sezon. De altfel, angajamentul mijlocașului danez cu formația de pe Old Trafford va expira în vara viitoare.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Rămâne de văzut la ce echipă va ajunge mijlocașul cu 136 de selecții pentru naționala Danemarcei.
- 8 milioane de euro este cota de piață a lui Eriksen, potrivit Transfermarkt.
Etichete: manchester united , ajax , christian eriksen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCorvinul Hunedoara – Rapid LIVE TEXT (21:30). Toate meciurile de marţi din Cupa României. Csikszereda – FC Bihor 1-2!
Corvinul Hunedoara – Rapid este capul de afiş al zilei de marţi din etapa...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAnunțul care îl va enerva pe Marius Șumudică! Verdict despre depunctare: „Există acest pericol”
Marius Șumudică se va enerva când va auzi aceste lucruri. Deja antrenorul celor de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAnunțul care îl va enerva pe Marius Șumudică! Verdict despre depunctare: „Există acest pericol”
Marius Șumudică se va enerva când va auzi aceste lucruri. Deja antrenorul celor de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBernadette Szocs – Kim Nayeong LIVE VIDEO (după 17:00). Româncele debutează la WTT Champions Montpellier 2026. Samara, la 21:15
Meciul dintre Bernadette Szocs şi Kim Nayeong va avea loc marţi, după ora 17:00,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login