-
Europa League: PAOK – FCSB, joi, 22:00, DGS 1
-
Champions League: Aston Villa – Bayern, joi, 22:00, DGS 2
Campioana en-titre a Europei a avut o prestație mult sub așteptări și nu poate da vina pe ghinion pentru eșec.
Carlo Ancelotti, după Lille – Real Madrid: „Am jucat doar 5 minute blestemate”
După această prestație, „Don Carlo”, supranumit astfel tocmai pentru că e de obicei un gentleman și nu-și pierde cumpătul, nu s-a mai putut controla.
Potrivit presei spaniole, antrenorul de 65 de ani s-a răstit în vestiar la elevii săi, cărora le-a spus „Am jucat doar 5 minute blestemate tot meciul, nu puteți face așa ceva în Champions League”.
Apoi, la conferința de presă, Ancelotti a fost mai calm, dar a continuat să-și critice echipa:
„Supărarea vine de la toată echipa. Poți pierde meciuri pentru că așa e sportul, dar impresia pe care am lăsat-o n-a fost una bună, iar asta mă îngrijorează cel mai mult. Avem resursele necesare să învățăm din acest eșec. N-avem ce să facem decât să analizăm.
Nu ni s-a întâmplat des ca adversarii să fie mai buni și să merite victoria. A fost greu să intrăm în meci. Puteam egala, deși n-am fi meritat. Echipa se îmbunătățise, dar acest meci e un pas în spate.
Criticile primite pentru meciul de azi sunt corecte, trebuie să le acceptăm. Nicio surpriză din partea lui Lille, pentru că e o echipă care are un joc bun de posesie și a fost mai motivată decât noi”, a spus antrenorul.
Citește și:
![]()
![]()
Clasamentul din Champions League, la finalul etapei a doua / Foto: Flashscore.ro
VIDEO cu rezumatul meciului Lille – Real Madrid 1-0:
Etichete: real madrid , lille , carlo ancelotti , real madrid lille
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCerut insistent, Ianis Stoica vine la naţională! Decizia luată de Gică Hagi şi în privinţa fiului său
Ianis Stoica (23 de ani) a fost chemat în premieră la naţională de către...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSfaturi pentru Daniel Pancu! Ce este obligat să facă după înfrângerea contra celor de la FCSB
Daniel Pancu era extrem de supărat după derby-ul pierdut pe Arena Națională, în fața...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăÎntrebat despre Kylian Mbappe, Hansi Flick a spus-o fără să stea pe gânduri și a făcut anunțul
Barcelona va primi vizita marii rivale Real Madrid, pe Camp Nou, în El Clasico...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIanis Stoica, chemat în premieră la naţională de Hagi! Lista preliminară a stranierilor pentru meciurile cu Polonia şi Bosnia
Selecţionerul Gică Hagi (61 de ani) a decis lista preliminară a stranierilor convocaţi pentru...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login