La finalul partidei, Marius Șumudică a avut un mesaj clar în cadrul conferinței de presă. Antrenorul român le-a transmis jucătorilor săi că nu mai este dispus să treacă peste lipsa de implicare și vrea ca toți elevii săi să dea dovadă de atitudine atunci când sunt folosiți.
Nu este pentru prima dată când Șumudică transmite un astfel de mesaj din momentul revenirii la Gaziantep. Este bine cunoscut faptul că tehnicianul este un bun motivator în vestiar și știe să-și apropie jucătorii, însă, în același timp, nici nu stă la discuții în cazul în care un anumit fotbalist îl nemulțumește.
„Vom avea un meci foarte greu cu Istanbulspor, este o finală. Aș dori să subliniez un lucru, în special. De acum înainte, jucătorii care merită vor juca, iar cei care nu merită vor rămâne pe bancă sau afară. Îmi apăr mereu jucătorii și o să o fac în continuare, dar am văzut că unii dintre fotbaliștii noștri se luptă pe teren, iar alții o lasă mai moale”, a spus Șumudică.
„Crezi că sunt prost?”. Reacția lui Marius Șumudică, după eliminarea din Cupa Turciei
La finalul partidei, Marius Șumudică a oferit prima sa reacție. Antrenorul român a spus că a fost mulțumit de echipa sa în startul primei reprize și a comentat penalty-ul ratat de Alexandru Maxim.
Ulterior, Șumudică a fost pus de jurnaliștii turci să dezvăluie numele transferurilor pregătite, moment în care a avut o reacție categorică.
Am fost foarte buni în prima repriză. Ne-am descurcat foarte bine în primele 20 de minute. Când nu poți transforma penalty-ul în gol, atunci se schimbă situația în cadrul echipei. Am exersat penalty-urile la antrenamentul de ieri. Ce ar trebui să fac dacă se ratează un penalty?
(n.r. întrebat despre numele celor două transferuri pregătite) Crezi ca sunt prost? Nu vă pot spune numele lor până nu finalizăm transferul. Dacă îi spun numele, o altă echipă poate interveni și îi poate întoarce pe jucători”, a spus Șumudică.
Alte Sporturi
I-a cerut plecarea de la Rapid: ”Vor urma negocieri”
Alte Sporturi
S-a recuperat și a revenit la Real Madrid
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăReacția lui Paul Pogba, după ce fratele care a încercat să-l stoarcă de bani și-a aflat sentința
La Liga: Barcelona – Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1 SuperLiga: Gloria Buzău –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFlorin Prunea, despre Dan Șucu: ”Nu se va opri aici!”. Propunerea făcută noului patron de la Genoa
La Liga: Barcelona – Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1 SuperLiga: Gloria Buzău –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăI-a cerut plecarea de la Rapid: ”Vor urma negocieri”
La Liga: Barcelona – Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1 SuperLiga: Gloria Buzău –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăA ajuns unul dintre cei mai buni din lume, iar acum Real Madrid vrea să îl „repatrieze”
La Liga: Barcelona – Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1 SuperLiga: Gloria Buzău –...
De admin
You must be logged in to post a comment Login