Liga Națiunilor: Franța – Belgia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel – Italia, luni, 21:45, DGS 2
Ca urmare a relației conducătorilor turci de la Petrolul cu omologii de la Galatasaray, Alex Cicâldău va ajunge, foarte probabil, la Ploiești, sub formă de împrumut.
Petrolul: Transferul lui Alex Cicâldău are șanse mari să se facă
Cristian Fogarassay, membru în consiliul director al clubului Petrolul, a anunțat că transferul încă nu este încheiat, dar sunt șanse mari să se facă.
”(n.r. S-a realizat transferul lui Cicâldău la Petrolul?) Încă nu, dar sunt șanse destul de mari. Noi i-am propus jucătorului un contract pe un sezon”, a declarat oficialul Petrolului, potrivit Iamsport.
Victor Becali, agentul lui Alex Cicâldău, a oferit și el o reacție.
”Nu s-a mai rezolvat nimic, sperăm acum, în ultimele ore. Nu am ce să vă spun acum, mai târziu”, a spus Victor Becali.
Petrolul nu dă niciun ban pentru Alex Cicâldău
Galatasaray și Petrolul s-ar fi înțeles deja pentru un împrumut pe un an al lui Alexandru Cicâldău la Ploiești.
Galatasaray va suporta în integralitate salariul de aproximativ 900.000 de euro al lui Alex Cicâldău în următorul an.
Etichete: victor becali , alexandru cicaldau , cristian fogarassay
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGigi Becali, decizie fără precedent la FCSB! Se bagă și la antrenamente: ”Comand de acasă, stau în pat și zic”
Champions League: AS Monaco – Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăHelmut Duckadam a trecut cu bine peste operația pe cord deschis realizată la Spitalul Universitar de Urgență
Champions League: AS Monaco – Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăPrimele declarații ale lui Răzvan Oaidă, după ce l-a ”trădat” pe Mircea Rednic și a semnat cu ”U” Cluj
Champions League: AS Monaco – Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăPatronul lui Sepsi a dezvăluit cu ce echipă de fotbal ține: ”Sunt fan de mic”. Ce se află pe pereți la stadionul din Covasna
Champions League: AS Monaco – Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta –...
De admin
You must be logged in to post a comment Login