
Cu Mircea Lucescu selecţioner, Răzvan Marin crede că visul suprem al românilor se poate îndeplini, iar naţionala să se califice la World Cup 2026, competiţie ce va fi transmisă în excluivitate în România de Antena. Mircea Lucescu a avut un start de mandat perfect. În direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY, România a învins Kosovo, în deplasare, cu scorul de 3-0.
Un parcurs perfect în Liga Naţiunilor îi poate oferi şansa României să prindă cel puţin barajul de calificare la World Cup 2026. Mai mult, România ar fi sigură şi de prezenţa în urna a doua la tragerea la sorţi a grupelor din preliminariile Campionatului Mondial din 2026.
Cu Mircea Lucescu selecţioner, Răzvan Marin crede că visul suprem al românilor se poate îndeplini
„Asta ne dorim cu toții, imediat după Campionatul European noi am discutat, în Germania, că obiectivul nostru este calificarea la Campionatul Mondial. De asta am venit aici, să câștigăm Liga Națiunilor, ne va ajuta să fim în urna a doua şi după aceea, în preliminarii, să reușim să ne calificăm. Bine, sună frumos România la Cupa Mondială. E o dorință foarte mare din partea tuturor. România nu a mai fost la un Mondial de 28 de ani. Trebuie să fim acolo, muncim pentru asta și este visul oricăruia dintre noi. (n.r. – De ce este cea mai importantă competiție, Cupa Mondială?) Pentru că acolo se întâlnesc cele mai importante echipe din lume, cum este și Champions League la nivel de cluburi”, a spus Răzvan Marin în exclusivitate pentru AntenaSport, despre visul suprem al românilor cu Mircea Lucescu selecţioner.
Video cu interviul exclusiv cu Răzvan Marin
Răzvan Marin, entuziasmat înaintea meciului cu Lituania: „Am făcut un pas înainte”
Răzvan Marin este entuziasmat înaintea meciului cu Lituania. România a debutat cu dreptul în noua ediţie de Nations League. La primul meci cu Mircea Lucescu pe bancă, tricolorii s-au impus cu 3-0, într-un meci care a fost transmis în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.
„Încă e un pic de oboseală, ne-am simțit bine, un pic, după meci, dar știam că avem treabă de făcut și am mers la odihnă. Ne dorim să câștigăm, mai ales că venim cu încredere după Campionatul European, după această victorie din Kosovo.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăAtletico Madrid – Deportivo, Live Video 22:00, Digi Sport 2 | Diego Simeone se poate apropia de Barcelona
Rayo Vallecano, formația pregătită de Benat San Jose (47 de ani), la care este...
De admin -
Alte Sporturi
/ 27 de minute în urmăGigi Becali a stat de vorbă cu Luca Niculescu și a dat verdictul: „Cum spuneam și de Nicușor Dan”
Gigi Becali (68 de ani) a avut cuvinte de laudă la adresa lui Luca...
De admin -
Alte Sporturi
/ 27 de minute în urmăChinezii au aflat ce salariu îi oferă „U” Cluj lui Nicolae Stanciu și au reacționat imediat
În vârstă de 33 de ani, Nicolae Stanciu evoluează de la începutul anului 2026...
De admin -
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmăJose Mourinho, savuros la conferința de presă dinainte de Barcelona – Real Madrid
Jose Mourinho (63 de ani) s-a prezentat foarte încrezător la conferința de presă dinaintea...
De admin

You must be logged in to post a comment Login