Roger Federer a oferit o reacţie fermă despre scandalul de dopaj al lui Jannik Sinner. Campionul elveţian, retras din tenis anul trecut, are încredere deplină în nevinovăţia liderului ATP, însă consideră că astfel de situaţii nu sunt de dorit în sport.
Jannik Sinner a avut două teste pozitive anti-doping, însă a scăpat de suspendare, deoarece a dovedit faptul că substanţa interzisă a ajuns în mod involuntar în corpul său. Liderului ATP i-a fost retras doar titlul de la Indian Wells, din acest an.
Roger Federer, reacţie fermă în scandalul de dopaj al lui Jannik Sinner
Sinner a fost criticat de unii tenismeni, deoarece cazul său nu a fost tratat la fel ca şi celelalte cazuri de dopaj, când sportivul a fost suspendat. Roger Federer a transmis că la întrebarea „de ce nu a stat pe tuşă Sinner” ar trebui să se ofere răspunsuri.
Elveţianul a mai precizat că toţi jucătorii trec prin momente dificile, deoarece sunt testaţi în fiecare zi. Acesta a transmis că tenismenii trebuie să aibă încredere în continuare în tot acest proces.
„Cred că avem cu toții destul de multă încredere că Jannik nu a făcut nimic greșit, dar inconsecvența aceasta că nu a trebuit să stea pe tușă în timp ce ei nu erau 100% siguri ce se întâmplă, cred că asta e întrebarea la care trebuie să se răspundă. Nu este ceva ce vrem să vedem în sportul nostru, aceste tipuri de știri, indiferent dacă el a făcut ceva sau nu, sau orice jucător a făcut. Este doar un zgomot pe care nu ni-l dorim.
nțeleg că este o situație delicată. Este coșmarul fiecărui atlet și al fiecărei echipe să aibă aceste acuzații și aceste probleme, pentru că noi completăm aceste formulare toată ziua, în fiecare zi. Și se țin de tine la tot pasul. În fiecare dimineață când te trezești, te gândești: ‘Este cineva la ușă care vine să mă testeze?’. Așa că este foarte dificil. Înțeleg frustrarea de genul: ‘A fost tratat la fel ca ceilalți? Și cred că la asta se ajunge. Dar uite, este ceea ce este, și trebuie să avem încredere în proces, precum și în oricine este implicat„, a declarat Roger Federer, conform Today.com, citat de eurosport.ro.
Rafael Nadal a sărit în apărarea lui Jannik Sinner, după scandalul de dopaj
Rafael Nadal a sărit în apărarea lui Jannik Sinner, după scandalul de dopaj. Marele campion spaniol a vorbit despre controversa în care a fost implicat numărul 1 ATP înainte de US Open.
„De obicei cred în buna credinţă a oamenilor. Îl cunosc pe Sinner şi nu cred, în niciun caz, că a vrut să se dopeze. Iar apoi, un alt lucru: în cele din urmă, dreptatea este dreptate. Nu cred că trebuie să ne placă justiţia doar atunci când se rezolvă aşa cum gândim noi. Până la urmă, dreptatea este dreptate şi eu cred în dreptate”, a declarat Nadal într-un interviu acordat unui post de televiziune spaniol, potrivit agerpres.ro.
„Cei care trebuie să ia decizii într-adevăr le iau pe baza a ceea ce cred ei că este corect. Aşa că am încredere totală că, dacă nu a fost sancţionat, este pentru că cei care au trebuit să judece acest caz au văzut foarte clar că ceea ce era acolo nu era sancţionabil”, a adăugat câştigătorul a 22 de turnee de Mare Şlem.
„Nu cred că pentru că este Sinner nu îl vor pedepsi sau pentru că este altcineva nu îl vor pedepsi. Cred şi sunt cu adevărat convins de asta. Pe de altă parte, părerea celorlalţi este, de asemenea, total respectabilă”, a concluzionat spaniolul.
Citește și:

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăDe ce nu și-ar fi atins legenda Stelei ”cu tehnica extraordinară” potențialul: ”Putea să fie la un nivel foarte ridicat!”
Echipa Stelei care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986, după finala disputată în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăRăsturnare de situație: Robert Lewandowski este așteptat să semneze în MLS!
În vârstă de 37 de ani, Robert Lewandowski a mai evoluat în cursul carierei...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăDinamo a dat lovitura fără să-l vândă! Fotbalistul care a adus 570.000 de euro în conturile ”câinilor”
Produs integral al academiei dinamoviste, Costin Amzăr a strâns 81 de meciuri în tricoul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăLovitură pentru Mihai Rotaru: fotbalistul monitorizat de Universitatea Craiova a semnat cu altă echipă!
Universitatea Craiova primește o veste deloc plăcută în plină perioadă de mercato. Unul dintre...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login