Connect with us

Alte Sporturi

Peluza Nord a cerut, Gigi Becali a ascultat: Alin Stoica, OUT de la FCSB!

  • admin
Peluza Nord a cerut, Gigi Becali a ascultat: Alin Stoica, OUT de la FCSB!

Gigi Becali (68 de ani) anunța marți, la Digi Sport Special, mai multe schimbări la FCSB, printre care că Lucian Filip (36 de ani) va fi mutat la academie, iar celălalt antrenor secund, Alin Stoica (39 de ani), va fi dat afară. 

Joi, pe rețelele sociale, FCSB a anunțat că ambii au fost mutați la academie. La câteva minute distanță Peluza Nord a scris la rândul ei că, deoarece Alin Stoica nu a fost dat afară, nu va mai merge la meciuri. Peste alte câteva minute, FCSB a șters partea cu Lucian Filip și Alin Stoica! 

Gigi Becali a anunțat că, până la urmă, Alin Stoica pleacă de la FCSB

În cele din urmă, teoria evidentă s-a confirmat: FCSB a șters postarea din cauza protestului făcut de Peluza Nord. Gigi Becali a anunțat că, în cele din urmă, Alin Stoica a fost dat afară. 

”Am decis ca Filip să rămână la club! În schimb, Alin Stoica va pleca. Vreau să fie pace, să începem să construim”, a declarat Gigi Becali pentru jurnalistul Digi Sport Marian Codirlă. 

Așadar, Alin Stoica a trecut printr-un adevărat „rollercoaster” în ultimele 48 de ore la FCSB: a fost anunțat că va fi dat afară, apoi a fost mutat la academie, ca în cele din urmă chiar să fie înlăturat definitiv de la echipă. 

Alin Stoica a ajuns la FCSB ca antrenor de juniori, la academia clubului. În vara anului 2024, a fost promovat ca antrenor secund la echipa mare, în mandatul lui Elias Charalambous. 

Alin Stoica și-a păstrat funcția și după plecarea cipriotului, în mandatele scurte ale lui Marius Baciu și Mirel Rădoi, dar și cât timp Lucian Filip a fost interimar. 

Și după sosirea lui Laurențiu Reghecampf, Alin Stoica a rămas tot antrenor secund în acte la FCSB, deși nu a mai stat pe banca tehnică și a fost mutat în tribune. 

Comunicatul postat de Peluza Nord despre Alin Stoica 

„Peluza Nord anunță că, atât timp cât Alin Stoica va rămâne în cadrul clubului, nu va mai participa la meciurile echipei, indiferent de competiție sau de stadionul pe care acestea se vor disputa, și nu va mai asigura susținerea organizată din tribune.

Este o decizie asumată, cu o condiție clară pentru revenire: plecarea lui Alin Stoica din club. Până atunci, locul nostru în tribună va rămâne gol.

Atașamentul nostru față de echipă și de culori rămâne neschimbat. Tocmai pentru că acest atașament înseamnă și demnitate, și respect, alegem să transmitem un mesaj fără echivoc, pe care îl vom susține prin fapte”. 

Ce spunea inițial Gigi Becali marți despre Lucian Filip și Alin Stoica

„I-am spus lui Vali Argăseală, anunță-i pe Cernat și Stoica. Filip pleacă înapoi la echipa a doua, la academie.

Deci, trei. Nu mai avem nevoie de serviciile lor. Și mai e unul, mi-a arătat cineva un filmuleț cum îi dă o palmă unui copil de la academie, și încă unul, nici nu știu cum îl cheamă.

Vor mai fi două-trei persoane care pleacă de acolo, dar acum fac niște investigații. Ăștia care pleacă o fac pentru că trebuie să-și asume cineva răspunderea.

Pentru ce să-ți dau 4.000 pe lună, Cernat, ca să ce? Să ții companie la antrenamente? Cernat și Stoica, de mâine la revedere! Nici nu vreau să-l supăr pe MM, dar trebuie să iau niște hotărâri”, spunea Gigi Becali, la Digi Sport Special. 

Video cu intervenția integrală a lui Gigi Becali

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Primăria din România în care angajații sunt rude cu primarul: „Suntem unicați/Care e problema?”. Explicația dată de vărul edilului
DIGI24 Primăria din România în care angajații sunt rude cu primarul: „Suntem unicați/Care e problema?”…

Top articole

Recomandările redacției

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi