Mihai Stoica (61 de ani) a decis să plece de la FCSB, acolo unde ocupa postul de președinte al Consiliului de Administrație, dar nu e prima dată când a vrut să facă acest pas.
De această dată, decizia a venit după ce Gigi Becali (68 de ani) a anunțat că, deși rămâne în continuare mâna lui dreaptă, MM Stoica va avea atribuții reduse drastic, iar Laurențiu Reghecampf a fost promovat din antrenor principal în manager. Acest lucru înseamnă că antrenorul va decide inclusiv transferurile.
Mihai Stoica a vrut de mai multe ori să plece de la FCSB, ultima dată în mai 2026
Prima despărțire propriu-zisă s-a produs în mai 2007, când Mihai Stoica a plecat de la echipă în urma unui conflict cu Gigi Becali, iar apoi și-a continuat activitatea la Unirea Urziceni drept manager. În noiembrie 2010, MM Stoica a revenit la FCSB și apele au fost calme mulți ani la rând.
În iulie 2019, când FCSB pierdea pe teren propriu cu FC Botoșani, 0-2, în etapa a 3-a din acel sezon, Gigi Becali a criticat atunci mai mulți oameni din conducerea clubului, iar Mihai Stoica nu a scăpat de reproșuri pentru transferurile făcute în acea vară și a vrut să plece.
În cele din urmă, Gigi Becali l-a întors din drum, dar nu a mai putut face acest lucru și în august. MM Stoica și-a luat o perioadă de pauză și în noiembrie a început să se implice din nou la echipă și a preluat funcția de manager general.
Ultimul episod în care Mihai Stoica și-ar fi dorit să plece de la FCSB a fost chiar în acest an, în luna mai, chiar înainte de barajul cu Dinamo pentru preliminariile Conference League, câștigat de roș-albaștrii cu 2-1.
La acel moment, Mihai Stoica spunea că acel meci ar putea fi ultimul al său la FCSB și că ar vrea să se retragă definitiv din fotbal. A doua zi, Stoica a explicat că nu mai are aceeași intenție și a rămas în club. De fiecare dată, Becali a mizat pe pretenia lungă care îi leagă pe cei doi.
Ce spunea Mihai Stoica în luna mai despre posibila plecare de la FCSB înaintea meciului cu Dinamo pentru Conference League
”Eu, înainte de meci, am avut o discuție cu apropiații. Am spus că trăiesc un sentiment foarte ciudat. Cred că este ultimul meu meci la FCSB. Am zis că nu cred că pot să mai duc. În timpul meciului, la 1-0, am spus că este gata. Nu mai puteam. Așteptam un semn divin. Mă simțeam rău. Am hotărât atunci că era ultimul meu meci.
Nu mai puteam. Voiam să mă retrag din fotbal. Nu mai rezistam psihic să mă uit la meci. Nu îmi permit să îmi stric sănătatea. Familia depinde de mine. Simțeam că tensiunea este mult prea mare. Am mai pățit asta acum 20 de ani, la meciul cu Rapid. Nu mai puteam.
A venit semnul. Ofri nu doar că a intrat și a jucat, dar a făcut-o excepțional. Asta trece la categoria minuni.
Am vorbit după aceea cu Gigi. Nu era problema că m-am săturat sau că nu-mi mai convine ceva, dar nu mai puteam. Nu vreau să ajung la ospiciu. Nu am stat o secundă în spital, dar nu mai puteam de tensiune. Acum pot. Acum sunt fresh și nu am nicio problemă”, a declarat Mihai Stoica.
VIDEO Rezumat Dinamo – FCSB 1-2
Mihai Stoica a fost aproape 20 de ani în conducerea celor de la FCSB
Plecarea lui Mihai Stoica va încheia o eră la FCSB pentru că se află în club de aproape două decenii.
Mâna dreaptă a lui Gigi Becali a ajuns prima dată la roș-albaștri în 2004 și cei doi au colaborat în primă fază până în 2007, când MM Stoica a plecat la Unirea Urziceni. În 2010, MM Stoica a revenit la FCSB, unde a rămas până în prezent.
Trofeele și performanțele obținute de FCSB cu MM Stoica în conducere
- șapte titluri ale României cu FCSB (la două dintre ele se afla în spatele gratiilor)
- trei Supercupe ale României
- două Cupe ale României
- două trofee ale Cupei Ligii din România
- o prezență în semifinalele Cupei UEFA
- patru participări în grupele Champions League
- cinci calificări în primăvara europeană.
Top articole
Recomandările redacției

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăS-a terminat! Cu un ”contract de 2,5 milioane de euro” pe masă, Nicolae Stanciu a ales și a semnat
Nicolae Stanciu (33 de ani) a ales să plece de la Dalian Yingbo, cu...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFix de ce se temea Barcelona: a doua accidentare în 5 luni la națională! A plecat din cantonament
Frenkie de Jong (27 de ani) a suferit o nouă accidentare la naționala Olandei în...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRugby Nations Championship: Țara Galilor – Noua Zeelandă, ACUM / Italia – Argentina 14-19
Etapa a cincea din Rugby Nations Championship continuă ÎN DIRECT pe Digi Sport. Lansat...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăScandal uriaș: a filmat pe ascuns când iubitul fostei sale soții l-a amenințat în fața polițiștilor! ”Lovești o fată?”
Un nou scandal uriaș s-a iscat în Argentina, cu Mauro Icardi (33 de ani)...
De admin

You must be logged in to post a comment Login