
Anaheim Ducks a încheiat seria negativă de 5 înfrângeri la rând pe terenul celor de la Philadelphia Flyers, LIVE în AntenaPLAY. Formaţia lui Joel Quenneville s-a impsu cu 5-4, la capătul unui meci extrem de spectaculos.
Pe finalul primei perioade, lucrurile s-au încins pe patinoarul din Philly. După bătaia dintre A.J. Greer şi Hunter McDonald, Anaheim a rămas cu doar trei jucători pe gheaţă, iar cei de la Flyers au profitat de ambele superiorităţi numerice.
Anaheim Ducks – Philadelphia Flyers 5-4
Mai întâi, Matvei Michkov a deschis scorul, pentru ca un minut mai târziu, Porter Martone să majoreze diferenţa, iar Philadelphia intra în avantaj la vestiare, după primele 20 de minute.
În actul secund, Leo Carlsson, jucătorul dorit în vară de Philadelphia Flyers, care a rămas în cele din urmă la Anaheim, după ce Ducks i-a oferit tot 18 milioane de dolari, a redus din diferenţă. Revenit pe gheaţă după pedeapsa majoră de 10 minute, A.J. Greer a restabilit egalitatea.
Cu cinci minute înainte de finalul perioadei a doua, Philadelphia Flyers a lovit din nou, de data aceasta în inferioritate numerică. Tyson Foerster a readus gazdele în avantaj. În a doua pauză s-a intrat acum la egalitate, după reuşita lui Judd Caufield.
În perioada a treia, Tristan Luneau i-a adus din nou pe oaspeţi în avantaj, după două minute, pentru ca Beckett Sennecke, în powerplay, să marcheze golul prin care Anaheim s-a distanţat pentru prima oară în această partidă. Flyers au răspuns un minut mai târziu, prin Matvei Michkov, însă golul său a stabilit scorul final, Flyers nereuşind să revină în partidă.
După acest meci, Anaheim Ducks a ajuns la 10 puncte după 11 partide, în timp ce Philadelphia Flyers rămâne cu 9 puncte după 13 meciuri.
Hocheiul din NHL revine în AntenaPLAY duminică seară, de la ora 21:00, atunci când va avea loc meciul dintre Florida Panthers şi Chicago Blackhawks.
Fără categorie
¿Qué es Allyspin y cómo funciona para jugadores en España?
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăLuis Enrique a lăsat ”mască” pe toată lumea, după Villarreal – PSG 0-6: ”Nu sunt deloc bucuros!”
PSG a ”demolat-o” pe Villarreal, scor 6-0, în cadrul rundei a 4-a a fazei...
De admin -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăOUT, după umilința din Champions League: cinci înlocuitori pe listă
Inigo Perez (38 de ani) urmează să fie demis de șefii celor de la...
De admin -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăThierry Henry l-a auzit pe Raphinha și a exclamat în direct: ”Ăsta este interviul anului”
Raphinha (29 de ani) a recunoscut că este ”devastat” după moartea lui Jesus de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăCe șanse are Cristi Chivu să ajungă în fazele eliminatorii din UCL, după Feyenoord – Inter 0-3! Toate calculele
Interul lui Cristi Chivu (46 de ani) a trecut cu scorul de 3-0 de...
De admin

You must be logged in to post a comment Login