Rapid se va duela cu FCSB, sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 21:00, în derby-ul rundei a 13-a din SuperLiga României.
Înainte de duelul cu rivala ”roș-albastră”, Daniel Pancu a primit o veste proastă din partea staff-ului medical: nu va putea miza pe un titular.
Veste proastă pentru Daniel Pancu: Cătălin Vulturar nu a putut fi recuperat la timp pentru derby-ul FCSB – Rapid
Este vorba despre Cătălin Vulturar (22 de ani), care nu a putut fi recuperat la timp, iar șansele ca mijlocașul să evolueze pe ”Arena Națională” sunt aproape nule.
Daniel Pancu a sperat până în ultima clipă că va putea conta pe unul dintre oamenii importanți din echipa sa. Problemele medicale ale fotbalistului persistă, iar absența sa reprezintă o pierdere importantă pentru giuleșteni înaintea confruntării cu marea rivală.
Daniel Pancu a așteptat până miercuri, 21 octombrie, un semn favorabil din partea staff-ului medical, însă mijlocașul nu a fost recuperat pentru derby, conform Fanatik.
În aceste condiții, prezența lui Vulturar în lotul Rapidului pentru partida de sâmbătă este foarte puțin probabilă.
Absența sa poate afecta serios echilibrul din zona centrală a terenului. Fotbalistul în vârstă de 22 de ani era un om de bază în planurile tehnicianului și a evoluat în toate primele zece etape ale Rapidului din actualul sezon al SuperLigii, înainte de accidentare.
Cătălin Vulturar s-a accidentat la naționala României U21
Mijlocașul Rapidului s-a accidentat serios la echipa națională de tineret, în partida cu selecționata similară a Ciprului.
Cătălin Vulturar fusese convocat pentru ultimele meciuri din preliminariile de calificare la Campionatul European.
Fotbalistul este și căpitanul naționalei României U21, iar experiența acumulată la nivel internațional îl transformase într-o piesă importantă pentru giuleșteni.
- 850.000 de euro este cota de piață a lui Cătălin Vulturar, conform Transfermarkt.
Daniel Pancu pierde o variantă importantă pentru regula U21
Cătălin Vulturar reprezintă principala opțiune a lui Daniel Pancu pentru postul de jucător U21. Astfel, indisponibilitatea sa nu îi creează antrenorului probleme doar în alcătuirea mijlocului terenului, ci și în stabilirea formulei de start pentru derby.
Cătălin Vulturar a ajuns la Rapid după experiența de la Lecce și a adunat 40 de apariții în tricoul formației giuleștene, pe prima scenă a fotbalului românesc.
Rapid va trebui să găsească o soluție pentru înlocuirea sa înaintea unui meci cu o miză importantă în lupta din SuperLiga.
- Derby-ul FCSB – Rapid va putea fi urmărit în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România vor mai putea urmări jocul pe site-ul digispot.ro, dar și în aplicația Digi Sport.
Clasamentul din SuperLigă
VIDEO rezumat Rapid – Corvinul 2-0
Top articole
Recomandările redacției

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGestul lui Jose Mourinho, aflat în spatele Sandrei Diaz, a împărțit lumea în două: „Dezgustător!”
Antrenorul celor de la Real Madrid, Jose Mourinho (63 de ani), este protagonistul unui...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGigi Becali poate da lovitura la FCSB: doi jucători de Champions League. ”De nivel european / Animalul”
Visul lui Gigi Becali (68 de ani), de când a intrat în fotbal, a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăClubul din SuperLiga care-l vrea pe Andrei Șucu, după ce Pancu a spus că nu e pregătit pentru Rapid
Andrei Șucu (17 ani) a bifat primul său meci de titular în SuperLiga chiar...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPopești Leordeni – Metalul Buzău 2-1, DGS 1 | Liga 2, etapa 12. Meciurile care vor fi în direct la Digi Sport
Liga 2 a revenit în forță cu etapa 12, care a luat startul vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login