Connect with us

Alte Sporturi

”Povestea continuă” la naționala Argentinei

  • admin
”Povestea continuă” la naționala Argentinei

Lionel Scaloni (48 de ani) a ajuns la un acord cu oficialii Federației de Fotbal din Argentina și va continua pe banca selecționatei ”Albiceleste”. 

Actualul angajament al lui Scaloni expira la finalul acestui an calendaristic, astfel că tehnicianul, care a calificat Argentina în finala Cupei Mondiale 2026, era nevoit să ia o decizie. 

Lionel Scaloni va continua pe banca Argentinei cel puțin până în iulie 2030

Celebrul jurnalist Fabrizio Romano a anunțat că Lionel Scaloni a ajuns la un acord cu oficialii Federației Argentiniene de Fotbal și că va semna un contract valabil până în iulie 2030 cu această selecționată. 

”Povestea continuă”, a fost mesajul scurt postat de Fabrizio Romano pentru a marca acest acord.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Lionel Scaloni, cel care a câștigat pe banca Argentinei Cupa Mondială 2022, se află pe banca selecționatei sud-americane din august 2018. În cele 105 de meciuri, antrenorul a înregistrat 81 de victorii, 14 remize și 10 eșecuri. 

În afara Cupei Mondiale 2022, Lionel Scaloni a mai câștigat trei trofee pe banca sud-americanilor: două Copa America (2021 și 2024) și Finalissima (2022).

BUENOS AIRES, ARGENTINA - OCTOBER 3: Lionel Scaloni manager of Argentina stands for the Argentina National Anthem before a game between Burkina Faso and Argentina at Estadio Monumental on October 3, 2026 in Buenos Aires, Argentina.
Lionel Scaloni / Foto: Profimedia

Lionel Scaloni a spus că va continua pe banca Argentinei, după ultimul meci al lui Leo Messi

La finalul meciului Argentina – Benin (ultimul al lui Leo Messi pentru naționala Albiceleste), Lionel Scaloni a mărturisit că va continua pe banca selecționatei sale.

”Voi continua să antrenez naționala Argentinei dacă totul decurge conform planului. A fost o plăcere și un privilegiu să-l antrenez pe Leo Messi.

Acum vom construi echipa cu noi talente, cu jucători tineri, vom căuta noi căi… dar nu am văzut niciodată o asemenea aură precum cea a lui Lionel Messi. Vom începe un nou capitol, dar ceea ce transmite Leo este imposibil de înlocuit”, a spus Scaloni, după acel meci. 

Lionel Messi s-a retras de la naționala Argentinei 

Chiar dacă Lionel Scaloni va continua la naționala Argentinei, antrenorul nu-l va mai avea la dispoziție pe super-starul Leo Messi (39 de ani), cel care s-a retras de la selecționata ”Albiceleste” la începutul lunii octombrie, la meciul cu Benin (3-0). 

Leo Messi a fost un jucător esențial pentru naționala Argentinei în ultimii ani. Fotbalistul legendar a bifat 208 de selecții pentru naționala Argentinei și a marcat 126 de goluri. 

”E greu să spun ceva. Sunt foarte multe emoții, foarte multe lucruri… Evident, primul lucru la care mă gândesc este tatăl meu. Nu-mi rămâne decât să mulțumesc. A fost o onoare enormă să apăr acest tricou, chiar și în cele mai grele momente.

Nu am încetat niciodată să lupt, să mă bat, să dau totul și să vreau să fiu mereu aici. Faptul că nu voi mai veni va fi o durere foarte mare. Vă jur că mi-aș dori să vin aici toată viața, pentru că să joci pentru naționala Argentinei este cel mai frumos lucru care ți se poate întâmpla”, a spus, printre altele, Leo Messi, după meciul său de retragere. 

VIDEO Rezumat Argentina – Benin, scor 3-0. Ultimul meci al lui Leo Messi 

După întâlnirea Putin-Witkoff în Rusia, Kremlinul face un anunț privind negocierile de pace în Ucraina
DIGI24 După întâlnirea Putin-Witkoff în Rusia, Kremlinul face un anunț privind negocierile de pace în…

Top articole

Recomandările redacției

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi