Fostul internațional român a povestit că înțelegerea cu formația bănățeană a fost una atipică, întrucât a acceptat să primească suma de 10.000 de euro doar dacă demonstra că merită acești bani.

Bănel Nicoliță: ”Nu am avut salariu”
Nicoliță a explicat că nu avea un salariu lunar la Poli Timișoara și că apela la conducerea clubului atunci când avea nevoie de bani, inclusiv în perioadele în care pleca la echipele naționale ale României.
”La contractul cu Poli Timișoara a fost în felul următor… ‘Le-am spus: 10.000 de euro, acești bani, mi-i dați în tur, dacă îi merit’. Așa a fost trecut în contract. Doboș îmi e martor.
Eu nu am avut salariu, îl sunam pe Doboș când plecam la echipa națională de tineret sau cea mare: Dă-mi 200 sau 300 de dolari. Am vrut să fac lucrul acesta pentru a le demonstra oamenilor că eu trebuie să merit acei bani”, a spus Bănel Nicoliță la Orange Sport.

Bănel Nicoliță, șase ani la FCSB
Experiența lui Bănel Nicoliță la Poli Timișoara a fost una scurtă. Acesta a evoluat în 15 meciuri pentru bănățeni, în care a marcat de trei ori, înainte de a ajunge la FCSB.
La formația roș-albastră, Nicoliță a jucat în perioada 2005-2011 și a devenit unul dintre oamenii importanți ai echipei. Fostul mijlocaș a bifat 188 de partide în tricoul celor de la FCSB și a înscris 23 de goluri.
În perioada petrecută la clubul bucureștean, Nicoliță a participat și la campaniile europene ale echipei, iar primele obținute în urma parcursului din UEFA Champions League au reprezentat o parte importantă a veniturilor sale.
”La FCSB am avut până în 2009 salariul de 5.000 de euro, de atunci mi l-au mărit la 10.000 de euro. Eu am câștigat foarte mult din primele de Champions League, când noi am intrat de trei ori la rând”, a adăugat Bănel Nicoliță, conform sursei citate.
După despărțirea de FCSB, Bănel Nicoliță și-a continuat cariera în străinătate și în fotbalul românesc, evoluând pentru Saint-Etienne, Nantes, Viitorul Constanța și ASA Târgu Mureș.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAymen Boutoutaou a avut un singur mesaj pentru MM Stoica și Laurențiu Reghecampf, după FCSB – Rapid 4-1
Derby-ul dintre FCSB și Rapid s-a încheiat cu scorul de 4-1, în runda a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNu e Boutoutaou! Cine a fost ”omul-meciului” FCSB – Rapid 4-1: toate notele din derby
FCSB a reușit să o învingă pe Rapid, scor 4-1, în cadrul etapei 13 din...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIlie Dumitrescu a văzut ce a făcut în FCSB – Rapid și l-a găsit vinovat: ”Greșeala lui, 100%”
Rapid a cedat pe Arena Națională, scor 1-4, cu FCSB, în etapa a 13-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSăpunaru s-a enervat și nu l-a ”iertat” pe Pancu, după eșecul usturător cu FCSB: ”Îl întrebam dacă vrea să piardă meciul”
Cristi Săpunaru (42 de ani) a fost afectat de înfrângerea drastică suferită de Rapid...
De admin


You must be logged in to post a comment Login