-
Liga 2: Voluntari – Sepsi, marți, 20:00, DGS 1
-
WTA Roma: Sorana Cîrstea – Jelena Ostapenko, marți, 14:00, DGS 1
Internaționalul român este unul dintre fotbaliștii puși pe lista de transferuri, iar echipei importante au intrat deja pe fir pentru a încerca o mutare în mercato-ul de vară.
Tottenham vrea 21.000.000€ pentru transferul lui Radu Drăgușin
După ce RB Leipzig, AS Roma, AC Milan, Juventus, dar și Inter și-au arătat interesul pentru Radu Drăgușin, iar Tottenham a luat decizia.
Potrivit jurnaliștilor din Marea Britanie, cei de la Spurs sunt gata să renunțe la cel poreclit ”Dragonul” și astfel i-au setat prețul.
Concret, Tottenham solicită 18 milioane de lire sterline pentru a-l ceda pe Radu Drăgușin, adică aproximativ 21 de milioane de euro. Astfel, Spurs e pregătită să piardă de pe urma plecării sale, dat fiind faptul că mutarea de la Genoa din ianuarie 2024 a costat 25 de milioane de euro.
- 20 de milioane de euro e cota de piață a lui Drăgușin
- Până în vara anului 2030 are Radu Drăgușin contract cu Tottenham.
- 10 meciuri a jucat Radu Drăgușin în acest sezon pentru Spurs.
Radu Drăgușin are un salariu de 3,5 milioane de euro pe an la Tottenham, dar s-ar reduce la jumătate dacă Spurs ar retrograda
Drăgușin câștigă la Spurs, conform Capology, un salariu anual de 3,5 milioane de euro. În cazul în care Tottenham ar retrograda, salariul său ar suferi o reducere de 50%, astfel că ar rămâne cu 1,75 milioane de euro.
Daniel Levy a introdus aceste clauze în perioada în care se afla la conducere, astfel încât Spurs să aibă o anumită protecție financiară în astfel de situații. Ar fi o mare rușine pentru câștigătoarea UEFA Europa League să ajungă să joace în Championship.
Ioana Stan și Radu Drăgușin s-au căsătorit în București la începutul anului
Galerie Foto
Etichete: transfer , tottenham , spurs , radu dragusin , transfer dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăTrei transferuri la CFR Cluj! Marius Șumudică: ”Ne vor ajuta”
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDaniel Bîrligea a fost prezentat la Frosinone! Cum au numit-o italienii pe FCSB
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăA avut o avere de 20 de milioane de euro, dar tocmai i s-a cerut falimentul! Câți bani datorează
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăTragerea la sorți UEFA Champions League, ACUM, DGS 1. Trei români sunt angrenați în competiție
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login