„Precizăm că vom trimite motivarea hotărârii Curții de Apel București, Federației Române de Fotbal. Totodată, vom solicita FRF să înștiințeze UEFA, că toate rezultatele obținute în cupele europene până în 1998, aparțin Clubului Sportiv al Armatei Steaua București.
De asemenea, cerem public, atât Federației Române de Fotbal, cât și Ligii Profesioniste de Fotbal, să prezinte opiniei publice, ce măsuri vor lua, ținând cont că s-a demonstrat faptul că înscrierea în prima ligă a FCSB-ului a fost ilegală. Ar fi interesant să fie publicate de către cele două instituții documentele care au stat la baza acestei decizii, care au provocat atât prejudicii de imagine, cât și financiare, clubului STEAUA.
Considerăm că, aceste lămuriri sunt obligatorii, pentru că timp de 21 de ani iubitorii Stelei au fost induși în eroare cu privire la identitatea celei mai iubite echipe din România. Sperăm ca și cei care au pus umărul la acest furt de identitate, și aici ne referim la anumite publicații și jurnaliști, să respecte deciziile instanțelor și să înceteze cu propagarea în spațiul public, a unor informații neadevărate.
În final, ținem să mulțumim tuturor fanilor steliști, celor care nu au trădat niciodată și au continuat să susțină și să lupte împreună cu noi, cu gândul la ziua în care adevărul va învinge.
Steaua a fost, este și va fi doar în Ghencea!”, se arată în postarea oficialilor de la CSA Steaua.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMa Long – Lin Shidong, marea finală masculină de la China Smash 2024, e ACUM în AntenaPLAY
Ma Long, în vârstă de 35 de ani şi cel mai titrat jucător din...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGestul superb făcut de Valentina Pelinel pentru vedeta mutilată cu ciocanul de fostul soţ! Totul a fost făcut public
I-am arătat cicatricea, l-am întrebat de ce mi-a făcut asta… Nu a zis nimic....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGestul ultrașilor, după ce Federația a anulat toate meciurile de fotbal din țară
SuperLiga: FC Botoșani – Rapid, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: FCSB – FC Buzău,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDorinel Munteanu i-a dat replica lui Adrian Mutu: “Pentru un bănuț, trebuie să vorbească!”
SuperLiga: FC Botoșani – Rapid, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: FCSB – FC Buzău,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login