Aşa cum se întâmplă la începutul fiecărei veri, lumea Formulei 1 este agitată de ceea ce în acest sport se numeşte „perioada transferurilor”.
Zak Brown: ”Sunt foarte mulțumit de Lando și Oscar”
În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la începutul weekendului Marelui Premiu al Marii Britanii de la Silverstone, Zak Brown a fost întrebat despre „discuţiile” pe care le-ar fi purtat în ultimele zile cu Max Verstappen cu privire la o posibilă mutare pentru a-l înlocui pe pilotul australian Oscar Piastri, care, la rândul său, ar fi urmat să plece la Red Bull.
„Sunt zvonuri, iar eu am obiceiul de a nu vorbi despre cinele mele”, a spus zâmbind californianul în vârstă de 54 de ani, fost pilot de curse devenit om de afaceri extrem de bogat şi şeful echipei britanice McLaren.
„Sunt foarte mulţumit de cei doi piloţi ai mei, Lando (Norris) şi Oscar (Piastri). Ori de câte ori se vehiculează un nume precum cel al lui Max (Verstappen), toată lumea se entuziasmează, pentru că este cvadruplu campion mondial”, a răspuns Brown, cunoscut pentru francheţea sa.
Iar directorul general al McLaren Racing a adăugat ironic: „Nu m-am gândit prea mult la asta, din simplul motiv că am doar două locuri şi nu i-aş fi putut oferi un loc în maşinile mele de curse.”
„McLaren este o echipă extraordinară, la fel ca Red Bull, Alpine, Ferrari şi toate echipele din Formula 1”, a conchis Zak Brown.
Britanicul Norris, campionul mondial en-titre, glumise deja în faţa presei, joi, spunând că „toată lumea vrea să vină la McLaren, nu doar Max” Verstappen.
Deşi ideea de a concura în aceeaşi echipă cu olandezul ar fi „un lucru grozav”, aceasta „nu este serioasă”, a dat asigurări Norris: „Oscar (Piastri) şi cu mine colaborăm foarte bine şi o vom face şi în anii ce vor urma”.
Verstappen, care traversează o primă treime destul de dificilă a sezonului 2026, a criticat constant monopostul său cu propulsie hibridă, detestând modul în care se conduce din cauza gestionării energiei electrice, şi a ameninţat că va părăsi echipa Red Bull sau chiar Formula 1 cu totul, notează Agerpres.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGata! Real Madrid a anunțat contractul semnat de Denzel Dumfries, după acordul cu Inter
Media: Digi Sport Special, duminică, 19:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 21:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIancu Guda, verdict despre Cupa Mondială 2026. ”De unde vin banii?”
Media: Digi Sport Special, duminică, 19:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 21:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Here we go”! Jurgen Klopp este noul selecționer al Germaniei
Media: Digi Sport Special, duminică, 19:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 21:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMarius Baciu, improvizație la primul meci al FCSB-ului din această vară
Media: Digi Sport Special, duminică, 19:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 21:30, DGS...
De admin


You must be logged in to post a comment Login