-
SuperLiga: FCSB – Universitatea Craiova, sâmbătă, 20:00, DGS 1
-
SuperLiga: UTA – Gloria Buzău, sâmbătă, 14:00, DGS 1
Spaniolul va semna un contract valabil până pe 30 iunie 2028 și va conduce echipa încă de la Campionatul Mondial al Cluburilor.
Xabi Alonso vrea să renunțe la Ferland Mendy
Xabi Alonso se pregătește deja de noua sa aventură, iar presa din Spania a dezvăluit primul nume la care vrea să renunțe din actualul lot al Realului.
Potrivit celor de la Fichajes, tehnicianul de 43 de ani i-a anunțat pe șefii echipei de pe ”Santiago Bernabeu” că nu se va baza pe serviciile lui Ferland Mendy și a cerut ca acesta să fie pus pe lista de transferuri.
Fundașul stânga de 29 de ani a avut evoluții oscilante în ultima perioadă, iar Xabi Alonso nu vrea să se bazeze pe serviciile sale.
Problema pentru cei de la Real Madrid este că Ferland Mendy mai are contract până în vara lui 2028, motiv pentru care nu i se poate rezilia contractul prea ușor. Astfel, oficialii ”los blancos” au început deja căutările pentru o nouă echipă.
- 18 milioane de euro este cota de piață a lui Ferland Mendy, potrivit transfermarkt.com.
- 48 de milioane de euro a plătit Real Madrid în vara lui 2019 pentru a îl transfera de la Lyon pe fundașul stânga francez.
Dean Huijsen va juca pentru Real Madrid la Cupa Mondială a Cluburilor
Dean Huijsen (20 de ani), fundaș central spaniol de la Bournemouth, o să devină în cel mai scurt timp jucătorul lui Real Madrid.
Oficialii de pe ”Santiago Bernabeu”au decis să activeze clauza de reziliere a contractului stoperului născut la Amsterdam, în valoare de 60 de milioane de euro.
Huijsen a făcut primele teste medicale la Londra și anunțul în legătură cu transferul său va fi făcut curând, precum a transmis jurnalistul Fabrizio Romano prin celebra sintagmă ”Here we go”.
De asemenea, italianul a relatat că Dean Huijsen va juca pentru Real Madrid la Cupa Mondială a Cluburilor, turneu final care este programat între 14 iunie și 13 iulie.
FIFA a introdus o nouă perioadă de transferuri în vară special pentru Cupa Mondială a Cluburilor. Astfel, aceasta va începe pe 1 iunie și se va încheia pe 10, ca mai apoi să înceapă cea din 14 iunie și care se încheie pe 30 august, în cele mai importante campionate din Europa.
Etichete: real madrid , xabi alonso , transfer , la liga , ferland mendy
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă“Dubla” lui Jude Bellingham în 98 de secunde, în istoria Cupei Mondiale. Doar doi jucători sunt peste el
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Jude Bellingham, mijlocașul naționalei...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMarele Capello, după ce Neymar și-a anunțat retragerea din naționala Braziliei: „Una dintre cele mai întunecate nopți”
Media: Liga Digi Sport, luni, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, luni, 22:49, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCarlo Ancelotti a spus-o direct, după eliminarea de la Cupa Mondială 2026! Pleacă sau nu de la cârma Braziliei
Media: Liga Digi Sport, luni, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, luni, 22:49, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNebunie la Oslo! Zeci de mii de oameni au ieșit pe străzi, după ce Norvegia a eliminat-o pe Brazilia
Media: Liga Digi Sport, luni, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, luni, 22:49, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login