Valentin Mihăilă, extrema stânga de la Parma, a ieșit accidentat de pe teren în înfrângerea cu Udinese, scor 2-3.
”Tricolorul” a părăsit terenul de joc în minutul 88 al partidei de pe Ennio Tardini, după ce a fost faultat de către adversarul Keinan Davis.
Accidentarea lui Valentin Mihăilă nu este gravă
Deși Mihăilă a ieșit șchiopătând de pe gazon și se credea că accidentarea este una care îl va ține departe de teren, se pare că internaționalul român a suferit doar o contuzie și nu va fi indisponibil pentru mult timp, după cum notează Fanatik.
Valentin Mihăilă este fotbalist de bază pentru echipă națională a României, astfel că vestea este bună și pentru Mircea Lucescu.
Extrema nu va rata următoarea acțiune de la echipa națională, atunci când ”tricolorii” vor disputa în luna octombrie două partide, ambele în deplasare, cu Cipru, pe 12, și cu Lituania, pe 15.
Mihăilă, primul gol pentru Român ia, sub comanda lui Mircea Lucescu
Mihăilă a marcat deja un gol sub comanda lui Mircea Lucescu, în ultimul meci disputat de prima reprezentativă a României, victoria cu Lituania, scor 3-1.
După victoria României, Mihăilă a declarat că jucătorii care au intrat de pe bancă au adus un plus jocului. De asemenea, fotbalistul Parmei și-ar dori ca următoarele dueluri pe care România le va avea pe teren propriu să se dispute pe stadionul din Craiova.
“Am avut momente în care am intrat în jocul lor, de luptă, care nu ne-a avantajat, dar până la urmă am reuşit să câştigăm. Eu am fost convins că vom câştiga acest meci. Cei care au intrat de pe bancă au intrat foarte bine şi au rezolvat meciul. M-am bucurat că am reuşit să marchez rapid, ăsta era şi obiectivul nostru. Ne bucurăm că asta a fost soarta meciului”, a spus Mihăilă la finalul partidei.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăIoan Varga a spus care este situația lui Dan Petrescu la CFR Cluj. Avertismentul lansat
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăRomânia, umilită, cu opt zile înaintea debutului la Campionatul European!
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăFC Botoșani – FCSB 0-0, ACUM, la Digi Sport 1. Ratări uriașe la ambele porți
21.11.2024, 20:31 SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăSperietură mare pentru Dorin Rotariu: s-a sufocat pe teren și a ajuns la spital din cauza durerilor în piept! Ce i-au spus medicii
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login