Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
BC Place sau Vancouver Stadium, așa cum va fi cunoscut pe durata Cupei Mondiale, este unul dintre cele două arene din Canada care vor găzdui meciuri la turneul final organizat de Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.
Pe acest stadion vor avea loc șapte partide, cinci dintre acestea urmând să fie din faza grupelor. Echipe precum Australia, Turcia, Qatar, Noua Zeelandă, Egipt, Elveția, Belgia și Canada vor evolua aici.
- World Cup 2026 se vede exclusiv în Universul Antena, în perioada 11 iunie – 19 iulie
Vancoucer Stadium: una dintre cele două arene din Canada care vor găzdui meciuri la World Cup 2026
Casa celor de la Vancouver Whitecaps, echipă din MLS, BC Place este un stadion multifuncțional. Aici joacă și BC Lions, echipa de fotbal american din Canadian Football League. Tot aici are loc în fiecare an și Canada Sevens, un turneu de rugby în șapte. De asemenea, a găzduit în mai multe rânduri naționalele masculine și feminine de fotbal ale Canadei.
Stadionul s-a deschis în iunie 1983, fiind la vremea respectiv cel mai mare stadion închis cu un acoperiș susținut de presiunea aerului, fiind cel mai mare din lume la vremea respectivă. După Jocurile Olimpice de iarnă din 2010, arena a fost închisă și renovată timp de 16 luni, acoperișul devenind retractabil. În prezent, capacitatea este de 54.500 de locuri, dar la acest turneul final va avea puțin peste 51.000 de locuri, urmând să fie extinsă, temporar, zona rezervată presei.
Aici au avut loc ceremoniile de deschidere și închidere ale Jocurilor Olimpice de iarnă din 2010. De asemenea, FIFA cunoaște foarte bine această arenă, aici având loc multe meciuri de la Cupa Mondială de fotbal feminin din 2015.
Alte Sporturi
”Nebunie”! Leo Messi a ajuns în Spania
Alte Sporturi
Dan Alexa a numit favorita, înainte de FCSB – Rapid
Alte Sporturi
Un singur cuvânt! Spaniolii s-au convins de Ionuț Radu
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmă”Nebunie”! Leo Messi a ajuns în Spania
Leo Messi (39 de ani) a ajuns joi (22 octombrie), alături de Antonela Roccuzzo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 29 de minute în urmăDan Alexa a numit favorita, înainte de FCSB – Rapid
Dan Alexa (46 de ani), în prezent antrenor la Poli Timișoara (Liga 2), este...
De admin -
Alte Sporturi
/ 29 de minute în urmăConstantin Grameni a spus totul despre lupta la titlu: cu cine se bate Rapid la campionat!
În cadrul unui interviu acordat reporterului Digi Sport Andrei Stroe, Constantin Grameni a discutat...
De admin -
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăFC Bihor – CSM Reșița 1-0, ACUM, DGS 1. Goool Modan! Programul complet al etapei a 11-a din Liga 2
Etapa a 11-a din Liga a 2-a începe joi (22 octombrie), cu duelul FC...
De admin

You must be logged in to post a comment Login