-
Serie A: Como – Milan, marți, 19:30, DGS 1
-
Premier League: Nott. Forest – Liverpool, marți, 22:00, DGS 1
Fotbalistul echipei din Bănie a fost împrumutat la Adanaspor, care se află pe locul 19 (penultimul) în liga a doua din Turcia.
Presa din Austria: ”Unul dintre cele mai slabe transferuri din istoria recentă a Rapidului”
Nu este prima dată când Ivan alege să semneze cu o echipă din străinătate. În trecut, jucătorul a evoluat în Austria, la Rapid Viena.
Însă amintirile fanilor austrieci nu sunt deloc plăcute. Astfel, presa din Austria l-a felicitat pentru transferul în Turcia, însă nu a ezitat să menționeze evoluția sa slabă.
”Atacantul stânga român Andrei Ivan a fost considerat unul dintre cele mai slabe transferuri din istoria recentă a Rapidului. Pentru restul actualului sezon, Ivan va juca acum împrumutat la clubul turc de ligă a doua Adanaspor.”, au scris cei de la abseits.at.
Mutarea pentru acest sezon îi costă pe turci 400.000 de euro: 100.000 de euro va încasa Universitatea Craiova, iar 300.000 de euro vor ajunge la Ivan, care va avea un salariu lunar de 50.000 de euro în următoarele 6 luni.
Costel Gâlcă, despre plecarea lui Andrei Ivan: ”Sper să facă un sezon bun și să revină la forma de dinainte”
Plecarea lui Andrei Ivan a fost comentată și de antrenorul oltenilor, Costel Gâlcă, într-un interviu acordat jurnalistului Digi Sport Bogdan Pop.
Tehnicianul formației din Bănie speră ca fotbalistul de 27 de ani să-și recapete forma care îi făcea pe cei de la Kuban Krasnodar să plătească trei milioane de euro pentru transferul său, în vara anului 2017.
”Am mai spus-o de multe ori. Erau trei jucători care puteau să plece în orice moment, unul dintre ei era Ivan. A ales să plece, sper să facă un sezon bun și să revină la forma de dinainte.
Nu este capricios, se antrenează, bineînțeles că a trecut printr-o pasă mai proastă, dar îi doresc să joace cum o făcea înainte și să redevină un jucător important”, a declarat Costel Gâlcă.
Zero goluri și două assist-uri în 21 de meciuri sunt cifrele lui Ivan în acest sezon la Universitatea Craiova. 1,2 milioane de euro este cota de piață a lui Andrei Ivan, potrivit Transfermarkt.
Etichete: universitatea craiova , rapid viena , costel galca , andrei ivan , transfer andrei ivan , adanaspor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„A stabilizat totul” Mihai Stoichiţă a lăudat mişcarea pe care a făcut-o Dan Şucu după ce a preluat Genoa: „Un lucru extraordinar”
Mihai Stoichiţă / AntenaSport Mihai Stoichiţă a comentat preluarea clubului Genoa de către Dan...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăO echipă din Serbia a pus ochii pe Tudor Băluță! Unde poate ajunge fosta vedetă a lui Gică Hagi
Mijlocașul a suferit o accidentare gravă în luna noiembrie a anului 2023 și nu...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăNottingham – Liverpool 1-0 / Brentford – Man. City 0-0 / Chelsea – Bournemouth 1-0, ACUM, DGS 1, 3, 4
Premier League: Arsenal – Tottenham, miercuri, 22:00, DGS 1 Premier League: Nott. Forest –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăE titular la FCSB, dar ”nu e destul” și se gândește la plecare
Premier League: Arsenal – Tottenham, miercuri, 22:00, DGS 1 Premier League: Nott. Forest –...
De admin
You must be logged in to post a comment Login