
Mijlocașul a suferit o accidentare gravă în luna noiembrie a anului 2023 și nu a mai jucat de la o partidă cu Hermannstadt, de pe data de 11 noiemrbie.
Astfel, oficialii grupării lui Gică Hagi nu i-au mai prelungit contractul jucătorului trecut și pe la Brighton. Iată cum și-a anunțat Băluță plecare de la Farul.
”Dragi fariști,
A sosit momentul să îmi iau rămas bun.
Am petrecut doi ani minunați alături de voi, doi ani în care mi-ați oferit atât mie, cât și colegilor mei, iubire, încredere, respect și sper că prin evoluțiile mele să vă fi răsplătit această susținere continuă.
Îmi pare rău că în acest sezon nu am putut contribui mai mult, nu am putut ajuta echipa atât cât mi-aș fi dorit, însă, uneori, în fotbal, cât și în viață, trecem prin momente dificile pentru a deveni mai puternici.
Plec totuși cu mândria și recunoștința de a fi câștigat primul titlu din istoria Farului! Un moment pe care îl voi prețui întotdeauna. Meciul ce ne-a făcut victoriosi, ridicarea trofeului și sărbătoarea din Piața Ovidiu alături de voi sunt și vor fi mereu amintiri de neuitat!
Închei prin a vă mulțumi vouă, domnului Hagi, întreg staff-ului tehnic, medical, tuturor angajaților clubului și bazei și, nu în ultimul rând, colegilor mei, de la primul până la ultimul alături de care am avut plăcerea de a juca în acești doi ani! Așa cum am mai spus-o, Constanța a fost, este și va fi întotdeauna o a doua mea casă!
Vă mulțumesc din suflet!
Al vostru, Tudor Băluță”, scria atunci Tudor Băluță.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 7 ore în urmăAlexander Zverev, discurs emoţionant după ce a câştigat US Open 2026: „Îi mulţumesc în mod special ei! E cea mai importantă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Alexander Zverev a câştigat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 7 ore în urmăCristiano Ronaldo cere măsuri fără precedent în Arabia Saudită după scandalul macabru pornit de fani
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Cristiano Ronaldo se implică...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 8 ore în urmăFilipe Coelho a dezvăluit de ce a primit cartonaș galben din partea arbitrului, la Corvinul – Craiova 0-1
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – Petrolul, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 8 ore în urmăLiber de contract de patru ani! Antrenorul pe care Ilie Dumitrescu pariază: ”Mare potențial!”
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – Petrolul, luni,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login