-
SuperLiga: Universitatea Craiova – Csikszereda, luni, 20:00, DGS 1
-
Media: Fotbal Club, luni, 22:00, DGS 1
Pentru ”roș-albaștrii” au înscris Darius Olaru (minutul 24) și Florin Tănase (75, penalty), în timp ce pentru giuleșteni a marcat Alex Dobre (86, penalty).
Dan Șucu (62 de ani), acționarul majoritar al Rapidului, nu a fost prezent la acest meci pentru a-i susține pe Alex Dobre&CO și a fost surprins în tribunele altei arene.
Dan Șucu, prezent la meciul Genoa – Atalanta din Italia. ”Grifonii” au pierdut, scor 0-1
În timp ce Rapid își disputa derby-ul cu FCSB la București, Dan Șucu se afla în Italia, pe stadionul Luigi Ferraris, pentru a o susține pe Genoa, cealaltă echipă pe care omul de afaceri o deține. Însă, din păcate, Dan Șucu nu a avut noroc nici în Italia.
Duminică (21 decembrie), Genoa a primit vizita celor de la Atalanta, în etapa a 16-a din Serie A, iar ”Grifonii”, care au evoluat în inferioritate numerică încă din minutul 3 (după eliminarea portarului Nicola Leali), au pierdut în fața formației din Bergamo, scor 0-1.
Genoa a rezistat în defensivă până spre final, însă Atalanta a dat lovitura în minutul 90+4 și a marcat prin Isak Hien, în urma unui corner.
- Meciul dintre Genoa și Atalanta a putut fi urmărit în direct pe Digi Sport 2
În urma acestei înfrângeri, Genoa se află pe locul al 17-lea în Serie A, cu 14 puncte.
Dacă Rapid nu va mai juca niciun meci până la finalul lui 2025, Genoa mai are de disputat o partidă în Serie A, care este programată pe 29 decembrie, în deplasare, cu AS Roma.
VIDEO cu Dan Șucu prezent la Genoa – Atalanta
Clasament SuperLigă
VIDEO Rezumat FCSB – Rapid, scor 2-1
Etichete: rapid , italia , genoa , fcsb , dan sucu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Ce a spus Mohamed Salah, după ce a fost umilit de unguri
Alte Sporturi
Dennis Man a primit vestea de la Napoli
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăFC Voluntari – Oțelul Galați | LIVE VIDEO, 18:00, DGS 1. ECHIPELE. Toate meciurile directe s-au terminat la egalitate
28.08.2026, 16:28 SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăFCSB e gata să plătească 750.000 de euro pentru lovitura din final de mercato
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăCe a spus Mohamed Salah, după ce a fost umilit de unguri
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăDennis Man a primit vestea de la Napoli
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login