Connect with us

Alte Sporturi

Ultimul turneu la care va participa Rafael Nadal, după ce și-a anunțat retragerea din tenis

  • admin

  • Nations League: Italia – Belgia, joi, 21:45, DGS 1

  • Nations League: Israel – Franța, joi, 21:45, DGS 2

Multiplul câștigător de Grand Slam s-a confruntat cu mai multe accidentări serioase în ultimii doi ani și din această cauză nu a putut să revină la forma care l-a consacrat în circuitul ATP.

Rafael Nadal va participa la Cupa Davis, ultima competiție din cariera sa

Chiar dacă și-a anunțat retragerea, Nadal va mai juca într-un ultim turneu. Tenismenul iberic va fi alături de naționala Spaniei la Cupa David, la finalul lunii noiembrie.

Acest turneu va fi ultima competiție din cariera lui Rafael Nadal, precum a anunțat acesta într-un clip video postat pe rețelele sociale.

”Sunt mândru că ultimul turneu va fi Cupa Davis, unde îmi voi reprezenta țara (19-24 noiembrie).”, a spus Rafael Nadal.

CV-ul lui Rafael Nadal

Considerat unul dintre “Cei Trei Mari” din tenis, alături de Novak Djokovic și Roger Federer, Nadal a cucerit nu mai puțin de 92 de trofee ATP în cariera sa impresionantă.

De asemenea, a câștigat de 22 de ori un turneu de Grand Slam, capitol unde e depășit doar de Djokovic, cu 24. Podiumul e completat de Federer, cu 20.

În total, doar din premiile din tenis, Nadal a cucerit 134.946.100 de dolari, conform site-ului oficial ATP.

Din păcate, în ultimii ani Nadal s-a confruntat cu probleme de sănătate diverse, la șold, genunchi, abdomen, coaste, coapse și nu numai.

Etichete: rafael nadal , rafael nadal retragere , cupa devis


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
192
SONDAJUL SĂPTĂMÂNII

Ar trebui sa retrogradeze Dinamo?

Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide