
Ce tragedie! Sophie Hediger a murit la vârsta de 26 de ani, după ce a fost surprinsă de o avalanșă. Sportiva care a participat la Jocurile Olimpice și a urcat de două ori pe podium la Cupa Mondială a încetat din viață într-un mod „tragic și brutal”.
Sophie Hediger, membră a echipei elveţiene de snowboard cross la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, din 2022, a murit în urma unei avalanşe într-o staţiune montană, a anunţat marţi federaţia de schi din Elveţia, potrivit AP.
Sportiva Sophie Hediger a murit la 26 de ani
Incidentul a avut loc luni în staţiunea Arosa din Elveţia. Hediger, în vârstă de 26 de ani, a concurat la Jocurile de la Beijing la snowboard cross feminin şi la versiunea pe echipe mixte a aceleiaşi probe.
Sophie Hediger a obţinut primele sale două clasări pe podium în Cupa Mondială în sezonul 2023-24. Cel mai bun rezultat al ei a fost un loc doi la St. Moritz, în ianuarie.
„Suntem şocaţi şi gândurile noastre se îndreaptă către familia lui Sophie, căreia îi transmitem cele mai profunde condoleanţe”, a declarat directorul general al Swiss-Ski, Walter Reusser, potrivit news.ro.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăCristiano Bergodi a dezvăluit cât va mai rămâne la ”U” Cluj, după 3-0 cu Corvinul: ”Am vorbit cu patronul”
”U” Cluj a câștigat cu 3-0 confruntarea contra Corvinului, în runda cu numărul 13...
De admin -
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăSurpriză la FCSB: un fotbalist de la FC Voluntari, în baza de pregătire a ”Roș-Albaștrilor”
Andrei Pițian (30 de ani, fundaș central), fotbalistul celor de la FC Voluntari, a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăEchipa de 135.000.000 € a reușit ”minunea”: prima victorie a sezonului, după ȘASE eșecuri la rând!
Borussia Monchengladbach a ”spart gheața” în acest sezon de Bundesliga și a obținut prima...
De admin -
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăUn jucător de la FCSB i-a cerut 2.000.000 € împrumut lui Gigi Becali! ”La revedere!” / ”A sărit calul rău de tot”
În perioada de mercato din vară, Florin Tănase (31 de ani) s-a despărțit de...
De admin

You must be logged in to post a comment Login