Connect with us

Alte Sporturi

Tatuajul pe care și-l face Mihaela Cambei, după ce a cucerit argintul la Jocurile Olimpice de la Paris

  • Conference League: Maccabi Petah TikvaCFR Cluj, joi, 21:00, DGS 1

  • Conference League: Corvinul – Astana, joi, 21:00, DGS 2

Ea și-a împlinit visul pe care îl avea încă din 2018, de când a luat bronz la Jocurile Olimpice pentru tineret de la Buenos Aires. Atunci, și-a tatuat pe brațul drept cercurile olimpice. Acum, pe corpul ei va apărea cel de-al 12-lea tatuaj.

Galerie Foto

Mihaela Cambei își tatuează medalia câștigată la Jocurile Olimpice de la Paris

Primul meu tatuaj a fost cel cu cercurile olimpice. L-am făcut în 2018, după Olimpiada de tineret. Aș vrea să-l continui, după ce termin Parisul. Să îmi tatuez și medalia, după mă întorc cu ea acasă”, a spus Mihaela Cambei, potrivit Sports Net.

Între timp, a ajuns la 11 desene și recunoaște că, deși tatuajele dor, durerile sunt mai mari la antrenamente.

Ambele dor, dar cred că mai mult să ridici decât să te tatuezi”, a precizat Mihaela Cambei.

Dincolo de calitățile ei fizice, Mihaela are un ritual de la care nu se abate: nu există antrenament sau concurs la care să nu fie machiată.

Mă simt foarte bine machiată, chiar și la antrenament. Mă simt eu mult mai bine în pielea mea când vin fresh, machiată, aranjată și parcă altfel ridic. Nu am stare de a ridica dacă nu sunt machiată”, a mai spus Mihaela Cambei

De altfel, ea regretă că la haltere nu se face concurs de Miss, pentru că simte că ar avea șanse să câștige aurul.

Nu se face concurs de Miss la haltere. Cu siguranță cred că aș câștiga”, a precizat sportiva.

Până atunci, nu ar refuza o ofertă de a defila pe catwalk.

Mi-ar plăcea să fiu fotomodel. Nu mi-a propus nimeni”, a mai spus Mihaela Cambei.

Mihaela Cambei: ”Din bagajul meu nu lipsește niciodată boxa”

Proaspăta vicecampioană olimpică recunoaște că nu poate trăi fără muzică.

Din bagajul meu nu lipsește niciodată boxa. Pe lângă echipamentul de concurs e boxa, pentru că eu ascult muzică mai tot timpul. Am peste 200 de melodii, când aud una care-mi place o dau la descărcare. Și mai stau seara și mai caut melodii noi”, a dezvăluit Mihaela Cambei.

Dintre artiștii români, cel mai mult îi place Puya și nu ar refuza să apară într-un videoclip de-al lui

Dintre români, Puya îmi place. Mi-ar plăcea într-un videoclip cu el. Voce n-am, dar mi-ar fi plăcut să am, ca să cânt. Dar cânt destul în baie, acolo se aude bine” a mai spus Mihaela Cambei, .

Chiar dacă spune că nu crede în horoscop, este foarte mândră de zodia ei. Este scorpion și are un obicei, pe care l-a respectat și la Paris: niciodată nu citește predicțiile astrale înaintea unui concurs!

Sunt scorpion și eu zic că-i foarte bine. Pentru că e o zodie foarte puternică, o zodie care depășește cam toate zodiile, e destul de ambițioasă și când își propune ceva se întâmplă. Nu mă uit niciodată în horoscop înainte de concurs, că dacă dă ceva ce nu-mi place, după aia…“, a mai dezvăluit Mihaela Cambei.

După ce vine în țară cu medalia, Mihaela va pleca direct spre casa natală. Este o promisiune pe care și-a făcut-o încă dinaintea startului competiției, pentru că acasă e locul unde se simte cel mai bine.

Mă duc acasă după ce termin cu Jocurile Olimpice. Îmi fac ai mei toate poftele și voi mânca acasă mâncarea care-mi place cel mai mult: cartofii prăjiți, dar făcuți moi, de casă, cu aripioare și cu varză murată. Și șuncă”, a conchis Mihaela Cambei.

Galerie Foto

Ultima medalie la haltere, la JO 1996

Mihaela Cambei a cucerit medalia de argint la categoria 49 kg cu un total de 205 kg, fiind devansată la ultima încercare din concurs de campioana olimpică en titre, chinezoaica Zhihui Hou, cu 206 kg.

Cambei a ridicat pe rând la smuls haltera la 89, 91 şi 93 kg, iar apoi la aruncat, la 106, 110 şi 112 kg. Medalia de bronz a revenit thailandezei Surodchana Khambao, cu 200 kg.

În 1996, la Jocurile Olimpice de la Atlanta, Nicu Vlad a obținut bronzul, aceea fiind ultima medalie omologată din palmaresul „tricolorilor” de la haltere. La ediția JO din 2016, de la Rio, Gabriel Sîncrăian a cucerit tot bronzul, dar ulterior a fost descalificat pentru dopaj.

Etichete: mihaela cambei , mihaela cambei jo 2024 , medalie mihaela cambei


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
191
SONDAJUL SĂPTĂMÂNII

Ar trebui sa retrogradeze Dinamo?

Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide