
Potrivit Gazzetta dello Sport, Raffaele Palladino tocmai își prelungise contractul cu Fiorentina până în 2027, iar la începutul săptămânii era considerat cea mai importantă piesă în planurile de viitor ale clubului.
Ofertă de la Atalanta?!
Nimic nu părea să indice o astfel de turnură. De altfel, președintele Rocco Commisso, în cadrul unei conferințe recente, îl numise pe Palladino „fiul” său, iar toate ședințele tehnice din zilele următoare erau planificate în colaborare directă cu antrenorul.
„Care este motivul real al deciziei? E încă prea devreme pentru a spune cu certitudine, dar următoarele ore vor fi decisive pentru a aduce claritate. În ultima conferință de presă, tehnicianul părea ferm convins că va continua, vorbind deja despre pregătirile pentru sezonul următor.
Este oare vorba despre o ofertă din partea unui alt club (Atalanta?) sau despre divergențe interne cu conducerea violei? Deocamdată, nimic nu e sigur„, notează jurnaliștii italieni.
Raffaele Palladino a rezistat un singur sezon la Fiorentina
Fiorentina a încheiat sezonul 2024-2025 pe locul 6 și s-a calificat pentru ediția viitoare a UEFA Conference League. 19 victorii, opt remize și 11 înfrângere a înregistrat formația viola cu el pe bancă, în ediția anterioară.
În afară de Fiorentina, unul dintre cluburile de tradiție din Serie A și unde a fost instalat pe 1 iulie 2024, Raffaele Palladino a mai antrenat pe Monza (2022-2024).
Cu el pe bancă, Fiorentina a ajuns până în semifinalele UEFA Conference League, unde a fost eliminată de Betis.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAndrei Coubiș a înscris un gol frumos pentru Lincoln, imediat după startul partidei
Transferat în această vară de la Universitatea Cluj pentru aproximativ trei milioane de euro,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăScene horror în Liga 2! Un fotbalist a suferit o accidentare gravă, iar arbitrajul a declanșat un scandal monstru
Faza s-a produs în jurul minutului 25, în apropierea careului echipei gazdă. În timpul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăScenariu complicat pentru Gigi Becali înainte de mercato! Ce se întâmplă la clubul de la care vrea să transfere un jucător
Fosta campioană a României a luat deja legătura cu Florinel Coman, în încercarea de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUn miliardar cu o avere de 5 miliarde de dolari vrea să intre în acționariatul lui Inter, echipa lui Cristi Chivu
Deocamdată, discuțiile cu fondul american Oaktree, actualul proprietar al clubului, nu au depășit însă...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login