-
Premier League: Nottingham – Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
-
Premier League: Liverpool – Leicester, joi, 22:00, DGS 1
După eșecul dureros cu Liverpool, scor 3-6, londonezii sunt abia pe locul 11, în condițiile în care își propun an de an TOP 4, pentru a merge în Champions League. Și dacă supărarea nu era deja destul de mare printre fanii lui Tottenham, acum a apărut vestea că șefii echipei l-ar putea ceda pe favoritul lor.
Tottenham, dispusă să renunțe la Heung-min Son
Potrivit unor informații apărute tocmai în presa din Coreea de Sud despre Heung-min Son, „Tottenham se gândește să se departă de el”. Atacantul de 32 de ani e cel mai bun jucător din istoria recentă a lui Spurs și deține mai multe recorduri absolute.
Însă, contractul său expiră în 2025, iar londonezii se gândesc la toate scenariile, inclusiv la cel în care Son ar pleca în vară. Tottenham urmează să îi prelungească unilateral contractul până în 2026, dar nu se mulțumește cu atât.
Londonezii vor ca Son să semneze un contract pe durată mai mare. În cazul în care sud-coreeanul refuză, Tottenham tot îi va prelungi pe un an, dar doar pentru a-și permite să ceară o sumă de transfer în vara anului 2025.
- 428 de meciuri, 169 de goluri și 90 de pase decisive are Heung-min Son la Tottenham club pentru care joacă din 2016.
Citește și:
VIDEO cu rezumatul meciului Tottenham – Liverpool 3-6:
Etichete: tottenham , heung min son
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăVlad Chiricheș a primit două oferte din România
Play-off Champions League: LASK – Celtic, marți, 22:00, DGS 1 Champions League: Lyon –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăA răbufnit după decizia lui Dinamo Kiev legată de Blănuță. ”M-au păcălit ucrainenii!”
Play-off Champions League: LASK – Celtic, marți, 22:00, DGS 1 Champions League: Lyon –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDaniel Bîrligea dă lovitura în Serie A: salariul primit de la Frosinone, după transferul de la FCSB
Play-off Champions League: LASK – Celtic, marți, 22:00, DGS 1 Champions League: Lyon –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCe nebunie ar fi: Universitatea Craiova poate juca în Europa League în Giulești
Play-off Champions League: LASK – Celtic, marți, 22:00, DGS 1 Champions League: Lyon –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login