Connect with us

Alte Sporturi

Suporterii i-au cerut demisia după eliminarea din Cupa României. Daniel Oprița: ”Nu mai sunt cum eram la început”

  • Conference League: CFR – Maccabi Petach Tikva, joi, 20:00, DGS 1

  • La Liga: Athletic Bilbao – Getafe, joi, 20:00, DGS 2

Cele două formații au încheiat la egalitate după cele 90 de minute și astfel au ajuns în prelungiri, unde niciuna dintre ele nu a reușit să marcheze. Astfel, s-a ajuns la loviturile de departajare, unde Concordia Chiajna s-a impus cu 4-1.

Daniel Oprița nu va pleca de la Steaua, în ciuda faptului că suporterii i-au cerut demisia

Suporterii Stelei nu au digerat foarte bine eliminarea favoriților din Cupa României. Fanii ”roș-albaștrilor” i-au cerut lui Daniel Oprița (43 de ani) să părăsească echipa, însă actualul tehnician din Ghencea nu vrea să își dea demisia și dorește să continue alături de Steaua.

”(n.r. Suporterii v-au cerut demisia. Cum comentați?) După orice meci când pierzi, te gândești, nu doar după confruntarea de ieri (n.r. miercuri, 14 august). Eu așa trăiesc și pun foarte mult suflet. E normal ca oamenii să aibă reacții la greu și să îți ceară anumite lucruri.

Am înțeles că au fost reacții, s-a cerut demisia. Nu mai sunt cum eram la început, să iau decizii imediat, pentru că eu știu cât m-am chinuit vara asta să fac lotul, să aduc anumiți jucători și sunt sigur că am făcut o echipă bună.

Am încercat să păstrez anumiți jucători, să îi conving pe unii jucători să rămână și pe alții să vină. Iar cei pe care i-am dorit și nu au vrut să vină nu am ce să le fac.

Rămâne play-off-ul ca obiectiv și apoi să prindem unul dintre primele 4 locuri. Ne doream și calificarea în grupele Cupei României, dar asta e. Ne-a rămas doar campionatul acum.

Nu e vina noastră că jucăm fără să avem drept de promovare”, a declarat Daniel Oprița, potrivit iAMsport.ro.

  • Daniel Oprița este antrenorul Stelei București din anul 2019.

Daniel Oprița a dat vina pe atacanți, după ce Steaua a fost eliminată de Concordia Chiajna: ”Ei tratează cu seninătate și eu sunt de vină acum”

La finalul meciului, Daniel Oprița s-a arătat foarte dezamăgit de prestația atacanților săi și a explicat că el va fi tras la răspundere pentru acest rezultat, pentru că el a adus acești jucători la echipă.

Ei (n.r. Concordia Chiajna) n-au avut nicio ocazie! Dacă din șase metri dai peste poartă, ce să mai… Am controlat jocul și am avut foarte multe cornere. Am avut multe situații de a marca, ocazii bune, dar se pare că se răzbună.

Când ajungi la penalty-uri, e loterie. Am jucat cu Chiajna, totuși, o echipă care are pretenții la promovare. M-am uitat și eu la celelalte echipe care își doresc investiții și am văzut ce joacă. Nu joacă nimic.

Noi, totuși, am jucat. Sunt supărat pe atacanți, am vorbit cu ei, chiar și cu Chipirliu, cu toți. Ei tratează cu seninătate și eu sunt de vină acum. Sunt, îmi asum, ce să fac?

Doar eu i-am adus. La Buzău am mai odihnit din ei ca să putem să-i avem proaspeți pentru meciul ăsta, dar când ratezi în halul acesta… asta e, ce să facem?

Trebuie să mergem mai departe și să încercăm să prindem play-off-ul”, a mai spus Daniel Oprița.

Etichete: ghencea , suporteri steaua , daniel oprita , demisie daniel oprita , eliminare cupa romaniei


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
191
SONDAJUL SĂPTĂMÂNII

Ar trebui sa retrogradeze Dinamo?

Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide