Sorin Cârțu a fost antrenor al FC Argeș în perioada 2005-2006, când formația din Trivale a intrat sub patronajul omului de afaceri Cornel Penescu.
Antreprenorul nu a dorit să continue proiectul la formația aflată atunci în Liga 1 cu fostul mare atacant pe banca tehnică, motiv pentru care l-a demis.

Din acel moment, Cârțu și Penescu au intrat într-un conflict, exprimat prin replici și acuzații, iar fostul tehnician își amintește aceste evenimente și după 20 de ani.
Sorin Cârțu, despre Cornel Penescu: „Nici nu mă interesează de el„
Într-un interviu eveniment acordat pentru I AM SPORT Magazine, ”Sorinaccio” nu a avut milă de Cornel Penescu și a lăsat de înțeles că nu mai dorește să audă de el.
”Am avut copii buni și foarte buni peste tot. Și la CFR, și la Steaua, chiar și la FC Argeș, și mă gândesc la un „Dodel” Tănase, la un Bogdan Stancu…
Făcusem trupă tare și la Pitești, dar din cauza fraierului de Penescu s-a stricat tot. (n.r. Apropo de Penescu, mai știți ceva despre el?) Habar n-am! Și nici nu mă interesează!”, a declarat Sorin Cârțu.

Cornel Penescu, implicat în scandalul ”Mită pentru arbitri”
În primăvara anului 2009, Cornel Penescu a fost acuzat că a mituit mai mulți arbitri, dar și oficiali ai FRF, cu peste 125.000 de euro, pentru a aranja câteva din meciurile lui FC Argeș.
În urma acestui scandal, gruparea piteșteană a fost retrogradată din prima divizie, iar fostul patron a fost arestat preventiv, fiind eliberat zece luni mai târziu. De-a lungul timpului, Penescu a fost condamnat în șapte dosare de corupție.
După retragerea sa din finanțarea echipei, aceasta a intrat ulterior în faliment, însă a fost reînființată și în prezent se află în SuperLiga.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăBarcelona – Getafe 3-0 / Real Madrid – Villarreal 1-0 / Alaves – Atletico 1-2. Catalanii își consolidează poziția de lider
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăSylla, semne obscene către tribune, după ce suporterii FCSB-ului i-au strigat lozinci rasiste: ”Nu e normal”
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăAlexandru Stoian a surprins, după ce a marcat unicul gol la FCSB – Oțelul Galați: ”Nu era pentru mine”
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăKarlo Muhar a spus totul, după ce Reghecampf l-a făcut căpitan la FCSB: ”Cea mai grea perioadă din viața mea”
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login