-
SuperLiga: ‘U’ Cluj – Farul, duminică, 16:00, DGS 1
-
SuperLiga: Universitatea Craiova – FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Sorana s-a operat la Madrid și a transmis că va reveni pe terenul de tenis abia în 2025.
Sorana Cîrstea: ”Nu-mi face plăcere să gătesc, nu mă pasionează”
Galerie Foto
Sportiva se simte din ce în ce mia bine și abia așteaptă să revină pe teren, dar până atunci profită din plin și de timpul liber de care dispune enorm în această perioadă. Invitată specială în cadrul emisiunii ”Așii Tenisului”, Sorana a fost întrebată, printre altele, și despre cum arată o zi din viața ei când nu este vorba despre tenis.
”Sori” a dezvăluit ce-i place să facă, dar și care este singura îndeletnicire de care nu este atrasă absolut deloc. Mai exact, Soranei nu-i place deloc să gătească.
În schimb, îi place să meargă la restaurant, la cinematograf, dar de cele mai multe ori se duce singură, mai ales când este plecată din țară.
”Sunt o persoană destul de independentă, îmi place să fiu singură. Deci nu mă deranjează să fac lucruri singură. Merg la restaurant singură, merg la cinematograf singură, merg la muzeu singură, am foarte multe lucruri pe care le fac singură și mi-aduc foarte multă fericire.
Un lucru pot să spun clar. Nu gătesc pentru că nu-mi face plăcere, este ceva care nu mă pasionează. Bine, de nevoie știu să fac lucruri, mai ales că la stilul meu de viață totul este foarte simplu. Mănânc o pastă, un pui cu orez, dar nu-mi face plăcere să gătesc”, a spus Cîrstea, în exclusivitate la Digi Sport.
”Am fost la pilates, la yoga, am încercat să fac lucruri absolut normale”
Sportiva a dezvăluit și că a decis să mai aprofundeze limba franceză, dar și ce lucruri o fascinează cel mai tare.
”În schimb, îmi place foarte mult să descopăr lucruri, îmi place foarte mult să citesc, să mă documentez. M-am apucat de un curs de limba franceză. Eu am făcut franceza în școală, am dat inclusiv BAC-ul la franceză, dar pentru că vorbesc franceza doar două săptămâni pe an, la Roland Garros, dar am mai pierdut din termeni, așa că am făcut acest curs.
Am fost la pilates, la yoga, am încercat să fac lucruri absolut normale, pe care orice om le face în timpul liber”, a mai spus Cîrstea, la Digi Sport.
VIDEO cu Sorana Cîrstea la Așii Tenisului
Etichete: sorana cirstea , sorana cirstea wta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 57 de minute în urmăAu venit cifrele: FCSB, pe ultimul loc în SuperLigă!
Champions League: PSV – Girona, marți, 19:45, DGS 1 Champions League: Real Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 57 de minute în urmăLovitură pentru Șumudică! Un jucător e OUT aproape două luni, după ce a fost titular în FCSB – Rapid
Champions League: PSV – Girona, marți, 19:45, DGS 1 Champions League: Real Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 57 de minute în urmăComunicatul emis de ANAD, după ce ”Berto” a fost prins dopat: Suspendarea maximă este de 4 ani!
Champions League: PSV – Girona, marți, 19:45, DGS 1 Champions League: Real Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 58 de minute în urmăTurneul Campioanelor, ÎN DIRECT la Digi Sport. Pegula – Krejcikova, ACUM, DGS 2 / Swiatek – Gauff, 17:00
Champions League: PSV – Girona, marți, 19:45, DGS 1 Champions League: Real Madrid –...
De admin
You must be logged in to post a comment Login