-
Europa League: Tottenham – Man. United, miercuri, 21:45, DGS 1
-
Minifotbal: România – Uzbekistan, miercuri, 20:45, DGS 2
Dimpotrivă, omul de afaceri a precizat că echipa va fi reconstruită din temelii, astfel încât să revină în SuperLigă după doar un sezon.
- Alături de covăsneni, Gloria Buzău a retrogradat direct, în timp ce Poli Iași și Slobozia vor merge la baraj, unde vor da peste Metaloglobus, respectiv FC Voluntari.
Laszlo Dioszegi îl vrea pe Cornel Șfaițer la Sepsi
Dioszegi a trecut imediat la treabă și a decis că o astfel de reconstrucție trebuie să pornească de la vârf. Finanțatorul a decis că echipa are nevoie de o mână forte la nivel de conducere, persoană care mai apoi să coordoneze absolut totul acolo.
Conform surselor digisport.ro, Diosezgi nu-l mai vrea pe Attila Hadnagy (44 de ani) în conducere, cel care a ocupat funcția de director general.
Noul președinte de la Sepsi va fi, cel mai probabil, Cornel Șfaițer (59 de ani), actualul președinte de la Poli Iași, potrivit acelorași surse. Mai mult, Dioszegi vrea să-i dea libertate totală lui Șfaițer. Dacă totul se va oficializa, Șfaițer va fi cel care va decide antrenorul, dar și omul care se va ocupa de transferuri.
Roland Niczuly, pus la zid după ce Sepsi a retrogradat
Fanii echipei au răbufnit pe social media și nu s-au sfiit să-i critice pe jucători chiar pe pagina de Facebook a clubului.
Principalul vizat a fost Roland Niczuly (29 de ani), portar care a gafat duminică, dar și unul dintre fotbaliștii de la Sepsi care au organizat puciul pentru demiterea lui Dorinel Munteanu, conform surselor digisport.ro.
Fanii nu l-au mai menajat pe goalkeeper și au spus despre acesta că ar fi mai bine să plece de la echipă.
- ”Bravo, Niczuly! Mulțumesc frumos pentru acest an plin de succes. Sper că vei părăsi clubul astăzi în rușine!”
- ”Dacă nu-l concediază pe Niczuly… Să demisioneze el!”
- ”Nu credeam că se va întâmpla asta”
- ”Mulțumim Niczuly pentru meciurile pierdute”
- ”Știe cineva dacă Niczuly se mai pregătește pentru națională?”
- ”Credeam că Dorinel Munteanu e problema… Dar nu!”
- ”M-am săturat! Când va fi înlocuit Niczuly?”, au fost doar câteva dintre mesajele postate de către fanii covăsnenilor.
Laurette Nogo nu ”i-a iertat” pe cei de la Sepsi, după ce echipa a ”căzut” în Liga 2: ”N-ați votat schimbarea. Ați votat retrogradarea directă”
La scurt timp după ce Sepsi ”și-a primit sentința”, agenta FIFA Laurette Nogo a transmis un mesaj tăios la adresa clubului din Sfântu Gheorghe.
Galerie Foto
O susținătoare a lui Dorinel Munteanu, antrenor dat afară de Sepsi după doar 5 meciuri (4 eșecuri și o remiză), Nogo i-a ”mitraliat” pe covăsneni. După ce a plecat de la echipă, tehnicianul a declarat că ”greii” din vestiar l-au ”săpat”, iar jucătorii au votat pentru demiterea sa.
Ulterior, toți fotbaliștii lui Sepsi au negat că ar fi complotat împotriva ”Neamțului”.
”Karma nu uită, doar așteaptă! Acum ceva timp, experții în performanță au considerat că e în regulă să fie împotriva celui care voia performanță, nu leneveală. Un om de nota 10 (n.r.- Dorinel Munteanu), atât ca profesionist, cât și ca om, nu se dă afară, se respectă!
De fapt, n-ați votat schimbarea. Ați votat retrogradarea directă. Pentru că fotbalul nu iartă prostia organizată. Și ce coincidență delicioasă… Ce frumos se aliniază lucrurile… O amprentă finală, una de manual, exact la timp. Când joci murdar în culise, uneori terenul te trădează!
Ce gust are Liga 2? Sper că e amar, că prea erați plini de voi, unii! Și, dincolo de ironia sorții, nu pot să nu spun că îmi pare sincer rău pentru singurul om care a ținut această echipă cu sufletul. Bravo, Slobozia! Lecția de umilință era necesară. Mulțumesc!”, a scris Laurette Nogo, pe Facebook.
VIDEO Rezumat Unirea Slobozia – Sepsi 2-1
Clasamentul final din play-out:
- 1. Hermannstadt – 36 de puncte*
- 2. Oțelul Galați – 35 de puncte
- 3. Petrolul – 31 de puncte
- 4. UTA Arad – 31 de puncte
- 5. Farul – 31 de puncte*
- 6. FC Botoșani – 29 de puncte*
- 7. Poli Iași – 28 de puncte*
- 8. Unirea Slobozia – 27 de puncte
- 9. Sepsi – 26 de puncte*
- 10. Gloria Buzău – 17 puncte
Echipele cu * au beneficiat de rotunjire.
Criteriile de departajare:
- 1. rotunjirea punctelor după înjumătățire, dacă echipele au beneficiat sau nu de rotunjire
- 2. numărul de puncte înregistrat la finalul sezonului regulat
- 3. meciurile directe din play-out
- 4. golaverajul din meciurile directe
- 5. numărul de goluri marcate în meciurile directe
- 6. golaverajul general (play-out + sezon regulat)
- 7. numărul mai mare de goluri marcate (play-out + sezon regulat)
Etichete: attila hadnagy , cornel sfaiter , laszlo dioszegi , dioszegi , președinte sepsi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Exod în SuperLiga: 7 jucători sunt OUT de la echipă
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăNu mai e cale de întoarcere! Gigi Becali a anunțat o plecare de la FCSB
Media: Interviurile Digi Sport, cu Mircea Sandu, vineri, 19:00, DGS 1 Media: Fotbal European,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăUnirea Slobozia și-a găsit antrenor, după despărțirea de Claudiu Niculescu!
Media: Interviurile Digi Sport, cu Mircea Sandu, vineri, 19:00, DGS 1 Media: Fotbal European,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăUnirea Slobozia și-a găsit antrenor, după despărțirea de Claudiu Niculescu!
Media: Interviurile Digi Sport, cu Mircea Sandu, vineri, 19:00, DGS 1 Media: Fotbal European,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăExod în SuperLiga: 7 jucători sunt OUT de la echipă
Media: Interviurile Digi Sport, cu Mircea Sandu, vineri, 19:00, DGS 1 Media: Fotbal European,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login