-
SuperLiga: Sepsi – Farul, sâmbătă, 17:00, DGS 1
-
SuperLiga: U Cluj – Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1
De mai bine de un an, superstarul egiptean a fost curtat de cei din Arabia Saudită. Prima ofensivă a fost vara trecută, iar a doua recent, când cei din Golf au crezut că Salah nu va mai continua pe Anfield.
Mohamed Salah a refuzat 577,5 milioane de euro pentru a rămâne la Liverpool
Liverpool a anunțat oficial înțelegerea cu Salah vineri, iar în aceeași zi cei de la BBC au publicat un articol care spune totul despre dedicarea africanului.
Potrivit sursei citate, extrema dreaptă a refuzat un contract care i-ar fi adus în total 500 de milioane de lire, echivalentul a 577,5 milioane de euro.
Salah a refuzat banii arabilor și a preferat să semneze cu Liverpool, pentru un contract care va însuma „doar” 50 de milioane de euro.
Ce a spus Mohamed Salah, după ce a rămas la Liverpool
”Desigur, sunt foarte entuziasmat. Avem o echipă grozavă acum. Și înainte aveam o echipă excelentă. Am semnat pentru că cred că avem șansa să câștigăm alte trofee.
Este minunat, am avut cei mai buni ani ai mei aici. Am jucat opt ani, sper să ajung la zece. Mă bucur de viața mea aici, mă bucur de fotbal.
Aș vrea să le spun fanilor că sunt foarte, foarte fericit să fiu aici. Continuați să ne susțineți și vom da tot ce avem mai bun, iar sperăm că în viitor vom câștiga mai multe trofee.”, a declarat Salah.
Etichete: liverpool , arabia saudita , mohamed salah
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Gavi are oferta pe masă și poate pleca de la Barcelona
Alte Sporturi
Alertă la Cluj înainte de derby-ul CFR – ”U”
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGavi are oferta pe masă și poate pleca de la Barcelona
UCL: Manchester City – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: LASK Linz – Liverpool,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBernadette Szocs merge ”ceas” la Campionatul European! Calificare în ”sferturi”, alături de Elizabeta Samara
UCL: Manchester City – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: LASK Linz – Liverpool,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGică Hagi l-a numit ”câștig al României”: a fost cel mai bun jucător al echipei
UCL: Manchester City – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: LASK Linz – Liverpool,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLamine Yamal l-a depășit pe Kylian Mbappe! Recordul doborât de starul Barcelonei
UCL: Manchester City – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: LASK Linz – Liverpool,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login