Connect with us

Alte Sporturi

Scandal la vârful fotbalului: de ce a fost nevoie ca Justin Ștefan să-și pună cenușă-n cap în fața Rapidului

  • admin
Scandal la vârful fotbalului: de ce a fost nevoie ca Justin Ștefan să și pună cenușă n cap în fața Rapidului

  • SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1

  • SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică, 18:00, DGS 1

Justin Ștefan le-a cerut iertare celor de la Rapid, după ce a spus că gruparea din Giulești ”nu are valențe de club național”

Justin Ștefan, secretarul general al LPF / Foto: Sport Pictures
Justin Ștefan, secretarul general al LPF / Foto: Sport Pictures

În urma acelor declarații, Victor Angelescu, președintele giuleștenilor, a reacționat public și a numit drept ”aberant” discursul oficialului de la Ligă.

”Uneori, exprimarea mea scârțâie precum roțile de tren din Triajul Grivița, acolo unde, lângă Atelierele Grivița, în iunie 1923, a luat ființă CFR București, Rapidul de astăzi.

Am copilărit la două stații de tramvai de stadionul Giulești. Te urcai în 41 și ajungeai numaidecât la stadion.

Acolo am văzut prima oară un meci de fotbal, dus de taică-miu. Era Rapid – Pandurii Târgu Jiu, în sezonul 1989–1990. Jocul s-a încheiat cu o remiză albă. În retur, la Târgu Jiu, giuleștenii s-au impus cu 2–1. Acel sezon a fost unul fericit pentru Rapid. A câștigat Seria a II-a a Diviziei B, adunând 49 de puncte, și a revenit în Divizia A. Acolo avea să rămână vreme de 23 de sezoane consecutive, până în 2013.

Astăzi, Rapidul se luptă din nou pentru performanță, extrăgându-și seva din Giulești, de acolo de unde a plecat, dar fiind iubit în toată țara.

După ce a văzut podcastul cu pricina, m-a sunat și tata. M-a certat mai rău decât domnul Angelescu: ’Cum să zici, mă, așa ceva? Ai uitat unde ai văzut primul meci de fotbal? Ai vrut să zici altceva, dar te-ai împiedicat!’

Dacă nici tata nu ține cu mine, e clar că nu mai am decât o cale: îmi cer scuze față de Rapid și suporterii săi. Mai scârțâi și eu, dar rămân bine intenționat. Ca trenul care, chiar și cu întârziere, te duce acolo unde ai nevoie. Mai am o singură rugăminte pentru fanii Rapidului: dacă mă înjurați, măcar să o faceți frumos și creativ!

Ah, și încă ceva: iartă-mă, tata!”, se arată în mesajul postat de Justin Ștefan pe site-ul oficial al celor de la LPF.

Victor Angelescu, despre Justin Ștefan: ”E aberant! Nu poți să spui asta”

Victor Angelescu a considerat, joi, 8 octombrie, în direct la Digi Sport, că oficialul LPF nu poate face o astfel de afirmație și a catalogat totul drept ”aberant”.

”Am văzut ceva de genul acesta. Am înțeles ceva cu club național. Dacă e așa, e aberant! Nu poți să spui asta. Am înțeles că a spus că doar FCSB e un club cu… Ceea ce…. Nu credeam…”, a replicat, vizibil deranjat, Angelescu, prezent în studioul emisiunii Fotbal Club, de la Digi Sport.

Chestionat de Radu Naum, moderatorul emisiunii, dacă este jignitor, Angelescu a dat de înțeles că da și a adăugat: ”Dar nu numai pentru Rapid. Și pentru Dinamo. Inclusiv pentru Craiova. Nu există un dubiu că Rapid și Dinamo, ca să mă refer doar la cluburile din București, nu sunt de valențe naționale.

De Craiova, nu mai vorbim. Acolo e întreaga Oltenie. E aberant să spui asta”.

Citește și: Video Exclusiv ”Cum ajung jucătorii la națională? Pe ce criterii? De ce Man?” Victor Angelescu, acid la adresa lui Hagi.

VIDEO cu Victor Angelescu și răspunsul pentru Justin Ștefan, legat de fanii Rapidului

VIDEO Victor Angelescu despre Justin Ștefan și declarațiile acestuia legate de suporterii echipei din Giulești, la Fotbal Club

Cum a ajuns Justin Ștefan să-i enerveze pe cei de la Rapid: ”N-are valențe de club național. E un club foarte iubit în Giulești și, probabil, în anumite zone din București”

”Ajungem la ceea ce înseamnă fotbalul românesc în ansamblul lui. Ai un club care generează cea mai mare audiență, FCSB, după care ai cluburi care au un potențial regional sau local. Rapid n-are valențe de club național. E un club foarte iubit în Giulești și, probabil, în anumite zone din București, dar cam acolo se termină cu iubirea pentru Rapid.

Craiova probabil stă mai bine, că e clubul Olteniei. UTA, U Cluj, cluburi cu potențial local sau, cel mult, regional. Păi, ăștia sunt banii! În realitate, e foarte greu. Noi, dacă nu ne hotărâm să fim o țară formatoare de jucători, care să pună marfă valoroasă pe tarabă, nu avem de unde să aducem bani.

Putem să-i aducem cu cluburile mari, dintr-un singur obiectiv. Am mai spus-o: mulți își propun să câștige campionatul. Nu e cel mai bun obiectiv, e de orgoliu, palmares.

De bani, pe tine, an de an, te interesează să fii în cupele europene. Diferența dintre locul 1 și 2 în campionatul național e de 200-300.000 de euro. Nu se face primăvară cu ei, dar dacă te duci an de an chiar și în Conference, vei produce milioane bune. Poate te duci la 7-10 milioane. Te ajută și stadionul, și ticketingul și așa mai departe.

Pentru șase cluburi, acesta ar trebui să fie obiectivul. Ok, nu se duc toate, să nu fiu înțeles greșit.

Pentru celelalte cluburi, obiectivul ar fi să-și crească capacitatea de a forma jucători.”, a declarat Justin Ștefan, conform golazo.ro.

Etichete: justin stefan , victor angelescu , justin ștefan rapid


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi