
FCSB urmează să o întâlnească în această seară pe Steaua Roșie Belgrad în etapa a cincea de Europa League, într-un meci care va avea loc pe Stadionul Rajko Mitic, poreclit drept “Marakana”. Arena va fi ocupată în mare parte de suporteri sârbi, însă roș-albaștrii nu vor fi singuri, pentru că sute de fani români vor veni și ei să își susțină favoriții.
FCSB s-a deplasat la Belgrad pentru duelul cu Steaua Roșie, acolo unde jucătorii lui Elias Charalambous vor fi nevoiți să evolueze într-o atmosferă incendiară. Potrivit celor de la golazo.ro, pe “Marakana” vor fi prezenți nu numai sârbi, ci și aproximativ 800 de români.
Sute de români intră în infernul de pe “Marakana”
Stadionul Rajko Mitic va fi gazda a peste 20.000 de oameni care și-au cumpărat deja bilet pentru meciul dintre Steaua Roșie și FCSB. Numărul respectiv de tichete vândute este echivalentul unei arene pe jumătate pline, însă “cota” mai poate crește până la ora meciului.
Dintre cei peste 20.000 de fani care se anunță la meci, 800 aparțin FCSB-ului. Conform sursei citate anterior, 600 de suporteri ai roș-albaștrilor au solicitat bilete pentru sectorul destinat oaspeților, iar alte câteva sute și-au cumpărat bilete la cele două tribune de pe “Marakana”.
Duelul din Serbia dintre Steaua Roșie Belgrad și FCSB de astăzi de la 22:00 va fi transmis în format LIVE TEXT pe as.ro și în aplicația Antena Sport.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăPSG – Barcelona LIVE TEXT (22:00). Finala din faza grupelor. Programul complet al zilei din Champions League
Etapa a treia a fazei principale de UEFA Champions League debutează marți cu dueluri...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăSchimbare după 12 etape: ce echipe sunt favorite la câştigarea titlului. FCSB are nevoie de un „miracol”
Specialiştii au efectuat noi calcule în privinţa luptei la titlu din Liga 1. După...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSecretul pentru un fizic remarcabil: alimentul pe care Neluțu Sabău nu îl mai consumă de 20 de ani
Ioan Ovidiu Sabău a ajuns la vârsta de 58 de ani, însă actualul tehnician...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă„Greu de privit”. Basarab Panduru nu s-a abţinut, după victoria chinuită a FCSB-ului cu Voluntari
Basarab Panduru a oferit o reacţie fermă, după ce FCSB a obţinut o victorie...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login