Connect with us

Alte Sporturi

România – Danemarca, de la 21:30, pe iAMsport.ro. Tricolorii întâlnesc marea favorită la trofeu

România Danemarca, de la 21:30, pe iAMsport.ro

România a debutat la turneul final cu o înfrângere, 34-40 în fața Portugaliei, și va întâlni astăzi marea favorită la titlu, Danemarca. Nordicii au câștigat prima etapă cu 36-24 împotriva Macedoniei de Nord și sunt mari favoriți la câștigarea trofeului.

Primele două echipe din fiecare grupă vor merge în grupele principale, iar cele mai bune două din fiecare grupă principală vor ajunge în semifinale.

România – Danemarca, LIVE SCORE, de la 21:30, pe iAMsport.ro. Declarația lui George Buricea

La conferința de presă premergătoare partidei, George Buricea a anunțat că își dorește de la jucătorii săi să se bucure de duelul cu nordicii, deoarece astfel de șanse nu apar în fiecare zi.

”Timp de 10 minute, am jucat de la egal la egal cu Portugalia. Au urmat 3 minute cu greșeli tehnice, iar o echipă atât de valoroasă te taxează imediat. S-au distanțat, am alergat tot meciul pentru a ne apropia.

E clar că trebuie să ne îmbunătățim jocul. Aceleași greșeli au apărut și în meciurile de pregătire. O pasă aiurea, o pasă interceptată, goluri ușoare pentru adversare. Trebuie să eliminăm erorile. Din acel moment, România va deveni cu siguranță o echipă foarte bună.

Din punctul meu de vedere, danezii formează cea mai bună echipă din lume. Vom încerca să fim și noi parte din spectacol, vom da tot ce putem. Dorim să ne bucurăm de atmosferă, de handbal. Astfel de momente se întâmplă foarte rar în viață”, a spus selecționerul României.

Clasamentul în grupa României:

  1. Danemarca, 2 puncte, 36 – 24 golaveraj;
  2. Portugalia, 2 puncte, 40 – 34 golaveraj;
  3. România, 0 puncte, 34 – 40 golaveraj;
  4. Macedonia de Nord, 0 puncte, 24 – 36 golaveraj.

România va mai juca cu Macedonia de Nord, pe 20 ianuarie, la ora 19:00.

Lotul României pentru Euro 2026

18 jucători au fost convocați de selecționerul George Buricea pentru turneul final din nordul Europei.

Portari: Ionuț Iancu (Dinamo), Mihai Popescu (Potaissa Turda)

Extreme stânga: Alexandru Andrei (Poli Timișoara), Denis Vereș (Potaissa Turda)

Extreme dreapta: Sorin Grigore (CSU Suceava), Ionuț Nistor (Dinamo)

Interi stânga: Tudor Botea (Minaur Baia Mare), Andrei Buzle (Dinamo), Robert Militaru (Dinamo), Răzvan Trif (Poli Timișoara), Dan Racoțea (Górnik Zabrze)

Interi dreapta: Ionuț Stănescu (Wybrzeze Gdansk), Cristian Ghiță (Potaissa Turda)

Coordonatori: Daniel Stanciuc (Dinamo), Ștefan Cumpănici (Minaur Baia Mare)

Pivoți: Călin Dedu (Dinamo), Robert Nagy (Minaur Baia Mare), Andras Szasz (Poli Timișoara).


Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Sursa

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi