Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Real Madrid trece prin momente extrem de complicate. Pentru al doilea an la rând, echipa de pe Bernabeu va încheia sezonul fără trofeu câştigat. Acest lucru a trecut însă pe plan secund, pentru că lucrurile au scăpat de sub control în vestiarul lui Arbeloa.
Jucătorii au ajuns să se ia la bătaie între ei, ultimul exemplu fiind cel dintre Tchouameni şi Valverde. Uruguayanul a avut nevoie să meargă la spital şi susţine că s-a lovit de o masă, dar presa din Spania rămâne categorică în această privinţă.
Vinicius e acuzat că e “cârtiţa” lui Alvaro Arbeloa la Real Madrid
Mai mult, jurnaliştii de la Mundo Deportivo susţin că vestiarul lui Real Madrid a aflat şi cine este “cârtiţa”. Vinicius nu era oricum un personaj popular în vestiar, susţin catalanii, din cauza atitudinii sale pe teren, dar şi în afara lui. Spre deosebire de perioada Xabi Alonso, cu care a fost şi în conflict, relaţia cu Arbeloa este mult mai bună, lucru care a ridicat mai multe semne de întrebare.
Acum, sursa mai sus menţionată susţine că jucătorii lui Real Madrid sunt convinşi că brazilianul este cel care îi transmite tot lui Alvaro Arbeloa despre ce se petrece în vestiar, atunci când antrenorul spaniol nu este alături de jucători.
Dacă pe vremea lui Xabi Alonso, Vinicius a fost înlocuit de mai multe ori, cel mai cunoscut episod fiind cel din toamnă, din El Clasico, atunci când nu s-a ferit să îşi exprime nemulţumirea faţă de decizia fostului antrenor de la Real Madrid.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăCe meci, ce victorie! După mai mult de CINCI ore, Novak Djokovic e în semifinale la Wimbledon
Tenis: ATP Iași, miercuri, 16:00, DGS 2 Champions League: Vitebsk – Univ. Craiova, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăTabloul complet al sferturilor de finală de la Cupa Mondială 2026! Au fost 48 de echipe, au mai rămas OPT. Când se joacă
Tenis: ATP Iași, miercuri, 16:00, DGS 2 Champions League: Vitebsk – Univ. Craiova, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăDe necrezut! Meciul Elveția – Columbia a fost cel mai slab de la Cupa Mondială 2026
Tenis: ATP Iași, miercuri, 16:00, DGS 2 Champions League: Vitebsk – Univ. Craiova, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăDupă scandalul de la Argentina – Egipt, Gianni Infantino a făcut un gest neașteptat la Columbia – Elveția
Tenis: ATP Iași, miercuri, 16:00, DGS 2 Champions League: Vitebsk – Univ. Craiova, miercuri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login