Bayern Munchen se află în pauza de iarnă în această perioadă, iar jucătorii profită de aceste momente pentru a participa la diverse activități. Recent, Lennart Karl, puștiul de 17 ani al bavarezilor, a fost prezent la un eveniment alături de un fan club al echipei sale, unde a făcut o declarație care poate înfuria enorm suporterii înfocați ai grupării pentru care evoluează.
Karl, care deja a început să doboare recorduri și să fie un jucător sclipitor pentru Bayern, a fost întrebat de cineva dacă are un alt club al visurilor sale în afară de cel la care se află acum. “Perla” bavarezilor a oftat inițial, după care a răspuns și a numit-o pe Real Madrid.
Lennart Karl, declarație care poate “dinamita” relația cu galeria
“Asta rămâne între noi. FC Bayern este un club foarte mare. Este un vis să joc aici, dar la un moment dat, cu siguranță vreau să merg la Real Madrid.
Acesta e clubul visurilor mele. Bayern este ceva foarte special și mă distrez foarte mult la acest club“, a spus Lennart Karl, potrivit sport.sky.de.
🚨 Bayern gem Lennart Karl: “Bayern is a very very big club. It’s a dream to play there. But at some point I definitely want to go to Real Madrid”.
“That’s my dream club. Of course, Bayern is something very special and it’s a lot of fun at the club”, told @SkySportDE. pic.twitter.com/7Z4Y8OUZAw
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) January 4, 2026
Deși cei din fan club prezenți în sală nu a reacționat în vreun fel, este clar că o parte din suporterii lui Bayern vor fi deranjați de declarațiile lui Karl. Ținând cont că echipa din Bavaria este una dintre cele mai mari din lume, este dificil pentru un fan să audă că propriul jucător vrea să ajungă la Real Madrid, pe care îl cataloghează drept “clubul visurilor sale”.
În plus, Bayern și Real au avut numeroase episoade în ultimii ani în Liga Campionilor în care formația din Madrid a ieșit învingătoare, momente care au îndurerat suflarea din Munchen. Astfel, o eventuală plecare a lui Karl, care este de la 14 ani la academia lui Bayern, ar însemna enorm pentru galeria din Germania.
Recordurile și istoricul lui Karl
În acest sezon, mijlocașul ofensiv a înregistrat șase goluri și două pase decisive în 22 de partide pentru Bayern. Karl a devenit cel mai tânăr marcator din istoria clubului în Champions League și cel mai tânăr jucător care marchează în trei etape din cea mai tare competiție intercontinentală intercluburi.
Până să ajungă la academia lui Bayern, în 2022, Karl a mai petrecut câțiva ani pe la formațiile de juniori ale lui Eintracht Frankfurt, dar și pe la SV Viktoria Aschaffenburg.
Citește și:

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAndrei Coubiș a înscris un gol frumos pentru Lincoln, imediat după startul partidei
Transferat în această vară de la Universitatea Cluj pentru aproximativ trei milioane de euro,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăScene horror în Liga 2! Un fotbalist a suferit o accidentare gravă, iar arbitrajul a declanșat un scandal monstru
Faza s-a produs în jurul minutului 25, în apropierea careului echipei gazdă. În timpul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăScenariu complicat pentru Gigi Becali înainte de mercato! Ce se întâmplă la clubul de la care vrea să transfere un jucător
Fosta campioană a României a luat deja legătura cu Florinel Coman, în încercarea de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUn miliardar cu o avere de 5 miliarde de dolari vrea să intre în acționariatul lui Inter, echipa lui Cristi Chivu
Deocamdată, discuțiile cu fondul american Oaktree, actualul proprietar al clubului, nu au depășit însă...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login