-
SuperLiga: Oțelul Galați – FCSB, luni, 20:30, DGS 1
-
SuperLiga: ”U” Cluj – UTA Arad, luni, 17:30, DGS 1
Ianis Hagi (26 de ani) a fost integralist și a fost decisiv pentru ”Gers”. Singurul gol al partidei a venit în minutul 63, atunci când ”Prințul” a centrat excelent, iar Holt și-a introdus mingea în propria poartă.
Ianis Hagi: ”Am aşteptat acest moment şi sunt fericit că am contribuit la victorie”
La final, Ianis Hagi s-a declarat bucuros de rezultatul final, dar și despre faptul că a jucat pe întreaga durată a partidei.
În timpul duelului de pe McDiarmid Park, mijlocașul a acuzat dureri la spate, însă acesta a dezvăluit că nu este nimic grav.
”Mă simt bine. La asta am tot lucrat de când am revenit. Am aşteptat acest moment şi sunt fericit că am contribuit la victorie şi că am luat cele trei puncte, deoarece asta este cel mai important.
(n.r. despre problemele la spate) A fost doar o problemă care apare uneori, dar nu e ceva care să mă deranjeze şi să nu joc 90 de minute.
Am trecut prin momente grele în carierea mea, în special cu accidentările. Cel mai important lucru pe care l-am învățat a fost să mă bucur de fiecare secundă, acum mă bucur de fiecare secundă. Mă bucur că am revenit să joc pentru acest club uriaş”, a spus Ianis Hagi, potrivit Sky Sports.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Ce a spus Philippe Clement despre Ianis Hagi
”Cei trei jucători ofensivi pe care i-am avut azi sunt noi în club. Sunt doar de câteva luni. Hamza a fost la al doilea meci ca titular în acest sezon, iar Ianis cred că a fost la primul. E normal că e nevoie de timp pentru a exista relații de joc între ei”, a spus Clement.
VIDEO cu rezumatul meciului St. Johnstone – Rangers 0-1:
Etichete: rangers , scotia , ianis hagi , st johnstone
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăHelmut Duckadam a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler
Helmut Duckadam / Hepta Helmut Duckadam a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmăCarlos Sainz, înainte de bătălia finală pentru titlul mondial la constructori: „Vom avea nevoie de ajutor!”
Carlos Sainz a făcut calculele pentru ca Ferrari să câştige titlul mondial la constructori....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăCe urmează pentru Florinel Coman şi Al-Gharafa după eşecul cu Al-Hilal. Şansele la calificarea în optimile Ligii Campionilor Asiei
Al-Gharafa a pierdut meciul cu Al-Hilal, 0-3, în etapa a şasea a grupei Ligii...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăNovak Djokovic revine în competiţii! Primul turneu la care va participa înainte de Australian Open
Novak Djokovic îşi va începe pregătirile pentru Australian Open participând la turneul Brisbane International,...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login