-
Liga Națiunilor: Portugalia – Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
-
Liga Națiunilor: Danemarca – Spania, vineri, 21:45, DGS 2
Antrenorul român al celor de la PAOK a vorbit timp de 90 de minute despre mai multe probleme cu care se confruntă echipa sa și le-a răspuns întrebărilor jurnaliștilor prezenți în sală.
Răzvan Lucescu: ” S-au auzit prea multe minciuni. Dacă s-ar întâmpla același scenariu cu alte persoane, ar primi și ei aceeași pedeapsă ca și mine?”
În conferința de presă, Lucescu a fost întrebat inclusiv despre suspendarea primită și a dat de înțeles că dacă un alt antrenor s-ar fi aflat în locul lui, pedeapsa nu ar fi fost atât de gravă. De asemenea, antrenorul român a lansat mai multe acuzații la adresa conducătorilor fotbalului elen.
Lucescu va putea reveni pe banca formației sale la meciul cu Asteras, programat pe 24 noiembrie, în deplasare.
”Cred că fiecare echipă este afectată atunci când nu are antrenorul pe bancă. Se întâmplă peste tot. Aș spune că nu ar trebui să se întâmple, dar s-a întâmplat.
Avem de-a face cu un sistem de minciuni, manipulări. Același sistem care ne-a lăsat fără titlul de campioni în 2018. Încearcă să ne fure lucruri, ei au luat decizia să mă suspende. S-au auzit prea multe minciuni. Clipurile video au arătat că sunt minciuni.
Dacă s-ar întâmpla același scenariu cu alte persoane, ar primi și ei aceeași pedeapsă ca și mine? Ar trebui să ne concentrăm pe a face față acestui sistem și să ținem cont că ne vom întâlni cu astfel de decizii.
Am ales să vorbesc pentru că am simțit că este un moment esențial. Îmi doresc ca echipa să fie puternică și să lase toată agitația la o parte pentru a crea legături puternice. Avem nevoie de un grup puternic și este important să ne dăm seama de această latură a lucrurilor.
E vina mea ca am fost nervos, nu am alta explicatie. M-am lăsat prins în acea stare și nu a adus nimic bun.”, a spus Răzvan Lucescu, potrivit sport24.gr.
Erik Lamela și Răzvan Lucescu, despărțiți cu greu la vestiare
Galerie Foto
La 10 zile de la incidentul cu Erik Lamela au apărut imaginile, iar camera de supraveghere a surprins perfect scenele dintre Lucescu și starul argentinian.
Pe imagini se confirmă un lucru acuzat în Grecia, și anume că Lamela a aruncat cu o bandă de leucoplast înspre antrenorul lui PAOK.
Totodată, despre Lucescu s-a scris că l-ar fi scuipat pe Lamela, ca răspuns la gestul argentinianului, însă pe baza imaginilor de mai sus nu s-a putut confirma și acest lucru. Până la urmă, cei doi au fost despărțiți de membrii staff-urilor tehnice.
Etichete: razvan lucescu , grecia , paok
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMiculescu trebuia să vadă meciul România – Kosovo din tribune, dar Coman i-a luat locul pe ultima sută de metri
Liga Națiunilor: Portugalia – Polonia, vineri, 21:45, DGS 1 Media: Fotbal Club, vineri, 23:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA marcat un gol care a ridicat tribunele în picioare și a scris istorie la națională
Liga Națiunilor: Portugalia – Polonia, vineri, 21:45, DGS 1 Media: Fotbal Club, vineri, 23:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăTurneul Campionilor: Zverev – Alcaraz, ACUM, DGS 2 / Ruud – Rublev, 21:30, DGS 4
Liga Națiunilor: Portugalia – Polonia, vineri, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Danemarca – Spania,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRăzvan Lucescu a vorbit 90 de minute despre problemele pe care le are la PAOK: ”Încearcă să ne fure”
Liga Națiunilor: Portugalia – Polonia, vineri, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Danemarca – Spania,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login