Valentin Mihăilă este foarte aproape de plecarea de la Parma. Dacă presa italiană anunţa că internaţionalul român va rămâne în Serie A, urmând să bată palma cu Cremonese, formaţie nou-promovată, lucrurile s-au schimbat în cursul zilei de miercuri.
Presa din Turcia a anunţat că Valentin Mihăilă poate ajunge în Superliga Turciei, la cinci ani de la transferul său la Parma, care a plătit 9 milioane de euro pentru aducerea sa de la Universitatea Craiova, în 2020.
Valentin Mihăilă, tot mai aproape Rizespor
Turcii de la 90min.tr sunt cei care au anunţat că Valentin Mihăilă a ajuns la un acord cu Rizespor, formaţie care a încheiat pe locul 9 campionatul în Turcia, urmând să plătească 2 milioane de euro pentru transferul acestuia.
Giovanni Becali, impresarul lui Valentin Mihăilă, a comentat vestea apărută în Turcia şi a anunţat că acest transfer se poate realiza:
“Acest transfer s-ar putea încheia, mai mult nu am ce să spun acum. Nu mă interesează despre ce sumă este vorba la transfer, dacă Parma s-a înțeles sau nu cu Rizespor”, a declarat Giovanni Becali, la gsp.ro.
Mircea Lucescu, amănunte despre transferurile ratate de Dennis Man
Dennis Man a avut mai multe oferte de a pleca de la Parma, dar echipa de pe Ennio Tardini a refuzat să se despartă de jucătorul român. Acum, şi selecţionerul naţionalei, Mircea Lucescu a vorbit despre situaţia tricolorului.
Mircea Lucescu rupe tăcerea şi vorbeşte despre situaţia în care se află Dennis Man. Din jucător de bază la Parma, românul a ajuns să îşi piardă locul la echipa de Serie A.
După 5 ani şi jumătate la Parma, Dennis Man vrea să plece de la echipă. O putea face în mai multe rânduri, dar a fost blocat de către şefii echipei. Şi selecţionerul Mircea Lucescu a vorbit despre situaţia tricolorului.

Alte Sporturi
Zeljko Kopic, eliminat în Polonia!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăZeljko Kopic, eliminat în Polonia!
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăJucătorul pe care Zidane a declarat că-l „iubește”, dar nu l-a convocat la națională
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăVictorie dramatică pentru CSM Oradea în preliminariile Ligii Campionilor
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăRapid – FC Argeș 2-0, ACUM, Digi Sport 1. Gool! Grameni a făcut ”dubla”
18.09.2026, 22:20 SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj...
De admin

You must be logged in to post a comment Login