
Rapid își conturează strategia de mercato, iar oficialii din Giulești au pus ochii pe un jucător important din Liga 1. Formația pregătită de Costel Gâlcă îl dorește pe Alin Fică, mijlocașul central legitimat la CFR Cluj, anunță 1923.ro.
Transferul lui Fică nu este o idee nouă pentru giuleșteni. Mijlocașul în vârstă de 23 de ani a mai fost aproape de a ajunge în Grant în toamna anului trecut, însă atunci a ales să își prelungească înțelegerea cu formația din Gruia.
Cotat la aproximativ un milion de euro, Fică este considerat un jucător de perspectivă, cu experiență în Liga 1. De la transferul său la CFR Cluj, în 2020, acesta a adunat 112 meciuri în toate competițiile, marcând de șase ori și oferind trei pase decisive, în peste 5.500 de minute petrecute pe teren.
Rămâne de văzut dacă Rapid va reuși să-l convingă pe Fică și pe oficialii clujeni să accepte mutarea, într-un transfer care ar putea întări linia de mijloc a giuleștenilor. Cert este că ardelenii au anunțat deja că orice jucător este de vânzare, în contextul problemelor financiare cu care se confruntă clubul.
Alte Sporturi
Transfer înainte de FCSB – UTA
Alte Sporturi
Dinamo a dat răspunsul, după oferta pentru Cristi Mihai
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFC Voluntari – Oțelul Galați 2-2. Meci spectaculos între ilfoveni și moldoveni. Încă o remiză în meciurile directe
SuperLiga: Corvinul – Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș – Sepsi, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”U” Cluj – Petrolul, Live Video, 21:00, DGS 1. Primul meci fără Cristiano Bergodi pe bancă pentru ardeleni. Echipele
28.08.2026, 19:46 SuperLiga: Corvinul – Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe gest! Neymar a plătit o sumă uriașă din propriul buzunar, pentru ca Santos să scape de datorii
SuperLiga: Corvinul – Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș – Sepsi, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăTransfer înainte de FCSB – UTA
SuperLiga: Corvinul – Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș – Sepsi, sâmbătă,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login